Un bărbat din municipiu a ales să iasă în stradă pentru a-şi exprima nemulţumirea vis a vis de răutăţile semenilor din jurul său dar şi cu privire la modul în care unii parlamentari aleşi de popor îşi tratează atribuţiunile de serviciu.
Şerban Grigoriu este un pensionar de 61 de ani, are o pensie de 614 lei după ce
mulţi ani a lucrat la fost întreprindere din Zona Industrială IUPS, actuală Mecanex. Sătul de ştirile de la televizor şi comportamentul unor parlamentari care se află în grevă. Pensionarul susţine că s-a săturat de atâtea acţiuni de protest, de răutate şi de ipocrizia celor din jurul său. „
Sunt pensionar, bolnav şi nu am ce face altceva decât să mă uit la televizor. M-am săturat ce văd la televizor, atâta ipocrizie. Am îngheţat. Răutate, cuvinte urâte, nu mai ştiu ce este omenia, dumnealor cei care sunt votaţi în Parlament, nu se duc la lucru, sau se duc semnează în condică să îşi ia salariile sau pun între ghilimele că îi donează. Unde, cui, când?Protestez împotriva ipocriziei, a demagogiei, a răutăţii, oamenii trebuie să fie buni, vreau să văd şi bunătate”, a povestit
Şerban Grigoriu. Protestatarul a stat câteva ore pe Pietonalul Unirii interval în care a fost verificat şi de echipaje de jandarmi care l-au legitimat. Susţine că îi este teamă să nu fie amendat şi nu ştie dacă îşi va continua protestul şi zilele următoare. „
Mi-e frică şi de umbra mea”, a încheiat el amar.
(G.E.)