Vorbim despre echipele care muncesc în teren, la intervenții la conductele de apă, prin subsoluri sau la tot felul de avarii. Adică toți cei care nu își petrec programul de lucru în birouri.
Joi dimineață, 2 martie 2017, muncitorii au oprit lucrul și au anunțat că nu mai muncesc până când conducerea societății Nova Apaserv nu rezolvă problema dezechilibrelor salariale.
S-au adunat în curtea punctului de lucru din Zona Industrială și au așteptat ca directorul general să ajungă acolo.
”Nemulțumirile oamenilor sunt cele privind salariul. De trei ani de zile nu s-a primit nici o majorare, chiar dacă legea bugetului a acordat niște creșteri salariale. Noi am început niște negocieri din punct de vedere al salariilor, se pare că conducerea nu este de acord cu aceste creșteri. Noi vrem să se respecte punctul așa cum s-a dat de Guvern, adică 1.450 lei pentru indicele 1, adică necalificat, s-au dat deja niște fișe pentru cei care erau sub salariul minim în care nu este menționat indicele de salarizare”,
Radu Fegher, lider Sindicatul Apă și Canal
Muncitorii de la exploatare au unele sporuri pentru perioada weekend-ului și pentru timp de noapte, care însă nu se regăsesc și în cazul echipelor de la intervenții.
”Nemulțumiri apar și între salariați din cauza discrepanțelor care s-au făcut, un necalificat la ora actuală dacă are 1.450 de lei și un spor de vechime este la fel ca un inginer”,
Radu Fegher, lider Sindicatul Apă și Canal
De asemenea, s-ar fi reținut și o serie de sporuri acordate sub formă de cotă din profit în valoare de 150 de lei pentru fiecare angajat, bani care ar fi fost tăiați anul acesta deoarece „de la Consiliul Județean cineva a spus că atât timp cât este acolo, nu se mai dau banii aceștia”.
Au întrerupt lucrul din domeniul exploatării în jur de 30 de oameni care lucrează pe utilaje, alți 34 de la Stația Cătămărăști, 33 de la stația de tratare Bucecea, 10 de la laboratoare, 40 de la Dorohoi și alși 23 de la Darabani și tot atâția aproximativ de la Săveni și Ștefănești.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024