O acțiune de protest a fost organizată joi după-amiază de angajații HoReCa. Astfel că în unele terase din Botoșani au fost închise timp de o oră.
Începând cu ora 17:00 la restauratul La Strada angajații nu au mai luat comenzi și s-au așezat în fața restaurantelor. Protestul a durat în jur o oră.
Aveau pancarte în mână cu diferite mesaje precum : DA Distanțare, NU condamnare; Nu ne ajutați, NU ne ascultați, doar ne ignorați!
Și acuză indiferență din partea autorităților
„Vara este pe sfârșite și noi nu știm ce se va întâmpla când vom deschide, dacă vom deschide, în ce condiții. Asta este cel mai deranjant, înțelegem, boala, epidemia, suntem conștienți, dar vrem să știm ce noi în continuare ce vom face”,
Paul Tomescu, administrator
Și la Old School începând cu ora 17: 00 angajații au protestat timp de câteva minute. Mai apoi însă au servit clienții.
Prin zonă au fost echipaje de jandarmi.
Astfel de acțiuni ar urma să mai aibă loc în caz că autoritățile nu vor da un răspuns favorabil.
De altfel și la nivel național în intervalul amintit au avut loc acțiuni de protest.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
Misterul locului blestemat din Botoșani unde se află masa tâlharilor, s-ar ascunde comori fabuloase
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
ASTĂZI la Botoșani: O mașină a luat foc din mers, șoferul abia a apucat să sune la 112
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
Urmează Zilele Eminescu la Botoșani: Gală națională organizată într-un loc de vis
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile