Activitatea cu publicul la Tribunalul Botoșani este suspendată în perioada 22 decembrie 2023 – 3 ianuarie 2024.
Decizia a fost dată de președintele Tribunalului Botoșani, Mihaela Ungureanu, având în vedere protestul declanșat de personalul auxiliar.
Astfel, în perioada 22 decembrie 2023 – 3 ianuarie 2024, nu se va desfășura activitatea cu publicul la registratura și arhivele celor patru secții ale Tribunalului Botoșani.
Reprezentanții instanței au transmis că cererile de chemare în judecată sau înscrisurile pentru dosarele aflate pe rol pot fi depuse prin poștă sau mijloacele electronice de comunicare, respectiv fax- la numărul 0231/531832, pe adresa de email [email protected].
Consultarea dosarului electronic se poate face, la solicitarea persoanei interesate, prin completarea unei cereri cu indicarea numărului de telefon și a adresei de email, la care se va atașa copia unui act de identitate.
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024