Cei circa 100 de membri sindicali din mai multe domenii de activitate care au pichetat în cursul zilei de vineri sediul PDL nu au fost luaţi în seamă de liderii locali ai acestei formaţiuni politice. Ca atare, protestul s-a desfăşurat extrem de liniştit, iar oamenii au stat răbdători o oră în faţa clădirii în care îşi desfăşoară activitatea democrat liberalii.
Şi asta în ciuda nemulţumirilor acute care i-au scos în stradă pe bugetari şi care
se plîng de faptul că abia reuşesc să trăiască de pe o zi pe alta din cauza lefurilor prea mici. Unul dintre cei prezenţi la pichetare, angajat în sistemul medical, susţine că, din salariul de nici 1.000 de lei, jumătate merge la bancă, iar din cealaltă jumătate trebuie să şi mănînce sau să îşi întreţină copiii. Şi asta după 25 de ani de muncă la stat. „
Vrem eliminarea reducerii de 25% a salariilor şi căderea Guvernului care atîtea promisiuni ne-a făcut în campanii electorale şi nu s-a întîmplat absolut nimic din ce au promis. Eu sunt asistent medical şi iau 900 de lei, care înainte era de 1.600 de lei, după o vechime de 25 de ani. Bineînţeles că am rate la bănci de 400 de lei, ce mai rămîne de mîncare, restul îi dau copilului la facultate. Nu mai rămîn bani de cheltuială, este o tragedie dacă nu se revine la salariile care le-am avut”, a afirmat
Gheorghe Gireadă, bugetar botoşănean. Pichetarea de azi îşi va avea o a doua parte la finele săptămînii viitoare, tot vineri, cînd sindicaliştii revin la sediul PDL, însă nu atît de liniştiţi cum au fost azi.