Aproximativ 100 de membri ai sindicatelor din sănătate protestează la această oră în Piaţa Victoriei din capitală. Botoşănenii care provin din sistemul medical au pornit spre Bucureşti în noaptea de marţi spre miercuri şi se află la această oră la mitingul organizat la nivel central. Potrivit liderului Sindicatului Cadrelor Medicale din cadrul Spitalului Judeţean Mavromati, botoşănenii nu au întîmpinat probleme în trafic şi au ajuns cu bine la manifestaţie.
„Lumea a protestat continuu, suntem aici în Piaţă, este o mare stare de nemulţumire a tuturor celor prezenţi aici, noi am manifestat într-un mod paşnic dar ei au pus zeci de garduri între noi şi ei, ne-au blocat aici, nu ştim însă cît vom mai fi paşnici, se poate ajunge la măsuri extreme, nu ne dorim acest lucru, dar dacă guvernanţii ne vor determina, aceste acţiuni pot degenera”, a declarat
Lia Temciuc. Cît despre aruncatul de ouă sau covrigi în Ministerul Muncii, liderul sindical a afirmat că protestatarii de la Botoşani nu au participat la această formă de protest. „
Noi cînd am ajuns aici ne-am împiedicat de ouă sau sticle goale, nu ştiu din care judeţ s-a aruncat”, a mai spus
Lia Temciuc. Botoşănenii vor mai protesta pînă la orele 18.00 după care vor face cale întoarsă spre Botoşani. La mitingul din centrul capitalei participă aproximativ 9.500 de sindicalişti din toată ţara.