Această situaţie ar putea să devină permanentă dacă legea va fi adoptată.
Și la Botoșani, protestul grefierilor și al personalului auxiliar a pus în dificultate activitatea instanțelor. Începând cu ora 10.00, miercuri dimineață, aproximativ 50 de angajați au încetat activitatea și au ieșit în fața instituțiilor.
Principalul motiv al protestului îl reprezintă eliminarea pensiei de serviciu.
Protestul a durat două ore, până la ora 12.00.
Astfel, începând cu ora 10, arhivele şi registraturile au fost închise, iar şedinţele de judecată au fost suspenda.
Această situaţie ar putea să devină permanentă dacă legea va fi adoptată.
Personal auxiliar de specialitate din instanțe și parchete, alcătuit din grefieri, grefieri-arhivari, grefieri-registratori, grefieri documentariști, grefieri statisticieni și specialiști IT, a transmis un punct de vedere referitor la eliminarea pensiilor de serviciu.
Ce au transmis aceștia
„În ședința din data de 10 decembrie 2019 Comisia de muncă și protecție socială a decis amânarea pentru luna februarie 2020 a celor două proiecte de lege privind abrogarea pensiilor speciale și de serviciu, pentru ca Guvernul României să-și exprime un punct de vedere cu privire la acestea. Cele două proiecte au fost repuse pe ordinea de zi a aceleiași comisii în data de 17 decembrie 2019, iar în urma votului a fost adoptat proiectul de lege PL-x 292/2019 care privește abrogarea pensiilor de serviciu și pentru personalul auxiliar de specialitate (grefieri) din sistemul judiciar. Cu toate că Ministerul Justiției, prin Secretarul de Stat prezent în Comisie, și-a exprimat o poziție de menținere a pensiilor de serviciu pentru grefieri și amânarea discutării inițiativei legislative pentru depunerea unui punct de vedere scris în acest sens, proiectul de abrogare a pensiilor „speciale” a fost adoptat, urmând ca, sub rezerva depunerii Raportului de către Comisie, să fie votat în plenul Camerei Deputaților în data de 18 decembrie 2019.
În virtutea dreptului constituțional la liberă exprimare,
În raport de soluția adoptată de către Comisia de muncă și protecție socială a Camerei Deputaților și în urma deciziei luate de organele de conducere ale organizațiilor noastre sindicale și profesionale,
Față de locul și rolul categoriei noastre profesionale în înfăptuirea actului de justiție, reprezentând „motorul” fiecărei instanțe și fiecărui parchet,
I N F O R M Ă M P U B L I C că sistemul judiciar urmează să fie blocat dacă acest proiect de lege va ajunge la vot final în plen și va conduce la abrogarea pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate (grefieri).
Corpul personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă acestea înțelege să declanșeze ca primă acțiune de P R O T E S T.
Miercuri, 18 decembrie 2019, începând cu ora 10:00 – ieşire în faţa instanţelor şi a parchetelor pe timpul activității Plenului Camerei Deputaților, închiderea arhivelor și a registraturilor și suspendarea ședințelor de judecată.
Aceasta reprezintă o primă formă de protest care va conduce până la blocarea totală a activității în instanțe și parchete.
Prima dată am avertizat, astăzi garantăm
JUSTIȚIA NU SE POATE ÎNFĂPTUI FĂRĂ GREFIERI!”, este transmis într-un comunicat al sindicatelor grefierilor.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Se caută medic pentru cea mai sensibilă secție de la Spitalul Județean
Oana Sava
Nov 23, 2024
Investiții făcute de echipa PSD în sistemul educațional botoșănean
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024