Imediat după slujba de pomenire săvârşită la Cimitirul Eroilor de la Pacea, părintele protopop a susţinut o predică. A făcut-o în faţa oficialităţilor judeţului, care au defilat ca pe podiumul de modă printre săracii strânşi printre cruci, cărora nu le-au acordat nici un moment de atenţie.
În aceste condiţii, apelul făcut de protoiereu ca românii să se comporte în aşa fel încât să nu ruşineze şi să nu întineze memoria celor care s-au jertfit pentru patrie, a căpătat şi alte conotaţii.
„Să nu cumva să le fie ruşine acolo, lor, să nu cumva să ne plecăm noi capul acolo unde ei nu şi l-ar pleca niciodată. Să nu cumva să dăm înapoi acolo unde ei nu ar fi fugit niciodată şi şi-au pus pieptul şi şi-au dat viaţa. Să nu cumva să spunem că nu putem acolo unde ei au putut să facă ceva şi au asumat cu responsabilitate datoria faţă de noi toţi”,
Lucian Leonte, părinte protopop.
Înalta faţă bisericească a asemuit poporul cu un arbore. Nu înainte de a sublinia că participarea la acest eveniment nu trebuie să reprezinte doar bifarea unei ceremonii, ci un act de evlavie, de cinstire, de rugăciune.
„Nu este simplu să păstrezi trunchiul şi ramurile decât dacă ai rădăcini adânci, puternice. Rădăcinile noastre sunt strămoşii noştri, eroii noştri, sfinţii noştri, părinţii noştri binecuvântaţi de Dumnezeu, din care am răsărit noi sau din truda cărora şi pe viaţa şi jertfa cărora vieţuim noi şi vor trăi şi copiii şi urmaşii noştri. Această continuitate sfântă nu este însă o relaţie naturală, doar în cadrul legilor firii, ci ea este susţinută de Harul lui Dumnezeu, de aceea ne rugăm pentru eroi şi pentru străbunii noştri”,
Lucian Leonte, părinte protopop.
Protoiereul Botoşanilor a arătat că părinţii trebuie să-şi înveţe copiii să-şi iubească ţara, să-i cunoască istoria reală, astfel încât toţi românii, indiferent de locul în care trăiesc pe globul pământesc, să poarte în inima tradiţia, credinţa, cultura neamului românesc şi să se mândrească cu ele.
ACUM: Liderii PSD în fața botoșănenilor, ultima sută de metri până la parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ALERTĂ meteo: Județul Botoșani, sub COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Șoferi AMENDAȚI de polițiști cu 40.000 de lei după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
O biserică din Botoșani cu hramul „Sfântul Andrei” va fi în sărbătoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024