PSD-iştii botoşăneni au prezentat vineri dimineaţă lucruri pe care la consideră probe de mită electorală. Este vorba de o pungă cu însemnele PD-L care conţinea alimente şi care ar fi fost acordată locuitorilor din mediul rural. Acţiunea s-ar fi desfăşurat, printre altele, în localităţile Româneşti, Rădăuţi Prut, Cristeşti şi Santa Mare şi, potrivit social-democraţilor, în schimbul acordării acestor bunuri oamenii dădeau cărţile de identitate reprezentanţilor PD-L sau completau declaraţii în care îşi dezvăluiau Codul Numeric Personal. „Nu vrem ca votul românilor să fie furat. Se deturnează esenţa voinţei populare”, a declarat Gheorghe Vîzdoagă, secretarul general al PSD Botoşani.
Social-democraţii susţin că pachetele au fiost împărţite de şefi ai organizaţiei judeţene şi că au fost sesizaţi asupra acestor lucruri de către liderii PSD din teritoriu. Dimineaţă ei au făcut o plîngere la Poliţie şi Biroul Electoral Judeţean şi au solicitat oamenilor să ducă bunurile primite la posturile de poliţie pentru a scăpa de acuzaţia de mită electorală. „Singurul lucru care ne interesează este să îi prindem pe cei care au iniţiat această acţiune electorală”, a afirmat Alexandru Băţăgui, consultant al PSD Botoşani.
PSD-iştii au făcut publice şi declaraţii pe care oamenii le-au dat cînd au primit alimentele, însă acestea nu conţin datele de identificare ale persoanelor. Social-democraţii au explicat că astfel protejează respectivii oameni.
Ce conţin pachetele :
1 kg orez „Box”
1 sticlă suc „Good for you” de 2 l
1 sticlă ulei „Surîsul soarelui”
1 pîine
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024
Liderul național votat de sute de botoșăneni deși s-a retras din cursă
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024