Puterea PNL-USRPLUS și-a arătat încă o dată disprețul față de botoșăneni, este mesajul social-democraților.
Prezent la Botoșani, la sfârșitul săptămânii trecute, pentru a-și face campanie electorală și a-i susține pe foștii pedeliști din cadrul PNL în alegerile interne, premierul Florin Vasile Cîțu a refuzat dialogul cu reprezentanții opoziției și, mai mult, a secretizat ședința cu primarii liberali prin interzicere presei pe motiv că discuțiile vizau celebrul PNRR.
"Ne-am arătat public disponibilitatea de a ne întâlni cu premierul Florin Cîțu la Botoșani, dar a refuzat dialogul, preferând o întâlnire electorală cu primarii PNL pentru a obține susținerea în alegerile interne pentru el și pentru prefectul Dan Nechifor. În fața reprezentanților presei, pe care nu i-a lăsat, inițial, nici măcar să-și ia imagini de la eveniment, revenind ulterior, la insistențele acestora, și permițându-le doar câteva minute, Florin Cîțu a inventat o scuză ieftină: discuțiile cu primarii vizau PNRR. Întrebarea, firește retorică, este: Care PNRR, că până acum acesta a picat continuu la examenul susținut în fața Comisiei Europene?", a reacționat deputatul Marius Budăi, președintele executiv al PSD Botoșani.
Vicepreședintele Camerei Deputaților arată că Planul Național de Redresare și Reziliență ar trebui să fie cunoscut de toată lumea, de toată administrația locală și nu doar de primarii liberali, pentru că el ar trebui să reprezinte o șansă de redresare pentru întreaga țară.
"Discursul premierului Cîțu arată disprețul total pe care acesta îl are față de Moldova în general, dar mai ales față de comunitățile care au preferat primari social-democrați. Domnule Cîțu, dacă încă nu ați aflat, sunteți premierul tuturor românilor, nu doar al liberalilor. Ieșiți din logica segregării politice și acordați șanse egale tuturor comunităților locale! Nu mai condamnați Moldova la sărăcie așa cum au făcut-o și înaintașii dumneavoastră din PDL! Vă place sau nu, primarii PSD reprezintă peste 300.000 de botoșăneni, adică două treimi din populația județului și ar trebui să le acordați respectul cuvenit", a mai spus Marius Budăi.
Consiliul Județean Botoșani, cele două municipii, Botoșani și Dorohoi, orașele Săveni și Bucecea și cele 39 de primării conduse de social-democrați au proiecte mature, care ar putea fi finanțate prin PNRR dacă li s-ar acorda șanse egale de către guvernanți.
"Reprezentanții noștri au demonstrat că știu să facă proiecte, că știu să atragă banii europeni și de aceea ar fi fost de folos pentru toată lumea o întâlnire. Florin Cîțu a fugit de această întâlnire pentru că i-ar fi fost greu să explice de ce Comisia Europeană i-a întors de atâtea ori PNRR-ul, pentru care contribuția anuală a României la bugetul comunitar a crescut cu aproximariv 20%. I-ar fi fost greu să explice de ce PNRR-ul, așa cum este gândit acum, pune accent pe celelalte regiuni ale țării și mai puțin, mult mai puțin, pe Moldova. I-ar fi fost greu să explice de ce în loc să se canalizeze pe atragerea fondurilor europene rămase necheltuite din ciclul financiar 2014-2020, guvernul său și-a cheltuit energia pe PNRR, care, de fapt, reprezintă 50% împrumuturi și 50% granturi. I-ar fi fost greu să explice de ce a lăsat județul fără bani pentru drumuri și l-a condamnat la sărăcie și subdezvoltare prin cea mai mică alocare bugetară din ultimii 15 ani. I-ar fi fost greu să explice de ce nu a decontat de atâtea luni facturile la proiectele finanțate prin PNDL, aducând constructorii în pragul falimentului. I-ar fi fost greu să explice de ce a aruncat sute de mii de români în sărăcie prin scăderea drastică a nivelului de trai. I-ar fi fost greu să explice de ce nu a majorat alocațiile copiilor și pensiile părinților și bunicilor noștri așa cum prevăd legile în vigoare. I-ar fi fost greu să explice multe, pentru că, din păcate pentru români, mandatul guvernului său este catastrofal, comparându-se doar cu cel al idolului său, pedelistul Emil Boc, care a tăiat toate veniturile românilor", a conchis Marius Budăi.
(Comunicat PSD Botoșani)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Cătălin Silegeanu, candidat la Senat din partea AUR: Așa cum am promis, vom fi mereu printre oameni!
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
MISIUNILE de weekend ale jandarmilor: De la meciuri la alegeri
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
ASTĂZI: 23 de polițiști din Botoșani au fost avansați în grad
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Votează Reformele lui Bolojan – Votează PNL! O șansă pentru un stat modern, eficient și european!
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Gabriela Erdic
Nov 29, 2024