Social-democraţii botoşăneni susţin că prin contractul privind reglementarea circulaţiei rutiere încheiat de municipalitatea cu SC Hi Speed Recovery SRL, Primăria s-ar obliga să plătească despăgubiri de 300.000 de euro în cazul rezilierii contractului înainte de termen.
Informaţia a fost făcută publică de consilierul municipal Florentin Pietraru, potrivit căruia contractul în cauză nu a fost aprobat de Consiliul Local şi, implicit, nici prevederea respectivă.
„O asemenea clauză băgată într-un contract trebuie trecută prin Consiliul Locală”, a spus
alesul PSD, în opinia căruia prevederea din contract este „ciudată”. Acesta crede că toată activitatea de blocare/ridicare a maşinilor parcate neregulamentar trebuie preluată de municipalitatea şi nu efectuată de o firmă privată.
„Ar trebui ca întreaga sumă care se încasează să intre în conturile Primăriei prin intermediul Direcţiei de Impozite şi Taxe. Încercăm în acest fel să evităm contactul direct dintre cetăţeni şi o firmă privată”, a mai afirmat
Florentin Pietaru. În mai multe rânduri, când s-a discutat despre rezilierea contractului cu HSR, primarul Cătălin Flutur a declarat că trebuie plătite despăgubiri societăţii, dar nu a făcut publică vreo sumă care ar trebui achitată.