PES Activists Botoşani a organizat sâmbătă la Hotel Maria dezabterea „Dialoguri europene”. Dacă în prima parte Gheorghe Median, şeful secţiei de istorie a Muzeului Judeţean, a avut o prelegere axată pe tradiţia social-democraţiei în România, în cea de a doua parte s-au prezentat studii de caz despre campanii electorale ale partidelor de stânga.
S-au difuzat clipuri electorale de la alegerile regionale şi locale diin SUA, Marea Britanie, Irlanda, dar şi din Franţa, Spania, Italia şi chiar Republica Moldova făcându-se o analiză a acestora. Primul dintre acestea a părut a fi şi cel mai interesant. El a fost difuzat în Peninsula Iberică şi era calibrat pe trei mari puncte:
importanţa votului, nu suntem toţi la fel şi
cine este inamicul. Mesajele erau transmise într-un film în care apăreau pe rând fostul Mister Olympia şi guvernator al Californiei Arnold Schwarzenegger, revoluţionarul Che Guevara şi Adolf Hitler. Nu au lipsit nici clipuri electorale gen
desene animate, utilizate de Partidul Verde din Marea Britanie care se bazau pe identificarea nevoilor, identificarea vinovatului şi
identificarea candidatului cu soluţiile. Preşedintele PES Activists Botoşani a subliniat că între organizaţiile din România şi cele similare din ţările care au constituit subiectele studiilor de caz există o strânsă colaborare.
„Nu sunt nişte exemple ipotetice, desprinse de realitate. Putem aduce aici câţiva colegi care să ne ajute tot aşa cum şi noi am fost la ei”, a declarat
Ovidiu Portariuc.
Live pe Facebook
Din exemplele prezentate nu au lipsit două clipuri din Statele Unite ale Americii, unul cu un candidat care a sărit cu paraşuta şi altul care înfăţişa un cowboy ce dorea să fie votat aşa cum este, toate prezentate de Tereza Nica, lidera femeilor social-democrate din municipiu.
„Putem învăţa modul cum se face campanie electorală în ţările UE”, a spus la final
Gheorghe Marcu, preşedintele PSD Botoşani. De altfel, aceasta a şi fost tema principală: ce se pote utiliza din campaniile partidelor de stânga din alte ţări, în România. Manifestarea de la Botoşani a făcut parte dintr-una naţională care s-a desfăşurat simultan în 18 oraşe şi care a fost transmisă în timp real pe Facebook. Ea va fi urmată pe 29 octombrie de Academia Social-Democrată. PES Activists este un ONG de stânga al militanţilor Partidului Socialiştilor Europeni.
(S.B.)