Social-democraţii botoşănenii sînt acuzaţi de joc dublu. Liderii PNL susţin că PSD-iştii oficial critică şi pun la zid guvernarea şi politica PDL, dar în realitate colaborează cu democrat-liberalii pentru obţinerea a tot felul de avantaje. Potrivit preşedintelui PNL Botoşani, la nivelul Consiliului Judeţean aleşii de la PSD se mai află într-o alianţă cu liberalii doar declarativ, în realitate ei colaborînd cu „portocaliii”.
„Eu cer prin dvs. partenerilor sau colaboratorilor din PSD să spună odată public dacă mai au vreo colaborare cu PNL sau ei public afirmă că au o colaborare cu PNL şi în rest negociază punctual doar pentru interesele lor de partid şi o spun cu maximă responsabilitate. V-am spus că au directori de spitale, mai nou au şi doi şefi de centre la Protecţia Copilului, numiţi interimar şi ies public şi spun că PDL-iştii sînt răi, că PDL-ul guvernează pentru ei. Nu! PDL, la ora actuală, colaborează la nivel de Botoşani cu PSD, punctual, pentru a-şi rezolva PSD-ul problemele pentru membrii lor de partid”, a afirmat Florin Ţurcanu. El a exemplificat cu proiectele privind bugetul, din iarnă şi cel privind consiliile de administraţie ale spitalelor, din vară, cînd PSD-iştii au votat iniţial alături de PNL-işti, după care au trecut de partea PDL-iştilor.
Să spună «d-le, noi iubim PDL-ul»
„Personal am avut discuţii cu unul din marii şefi ai PSD-ului care mi-a spus: «eu îi pun condiţii lui Ţâbuleac. Dacă Ţâbuleac îmi dă, eu îl susţin». Că punctual înseamnă funcţii şi bani. Să iasă public şi să spună «d-le, noi iubim PDL-ul, noi avem înţelegere ascunsă cu dl.Ţâbuleac şi noi public spunem că ei fac rău României, fac rău cetăţenilor judeţului Botoşani şi în profunzime şi în adîncul sufletului noi ne apărăm doar interesul nostru personal. Nu ne interesează că pensionarii nu au pensii, nu ne interesează că funcţionarilor din judeţul Botoşani li s-au diminuat salariile». Nu! Dacă lor li s-au pus oamenii în funcţie, dacă ei au avantaje, nu au nici o problemă. E grav!”, a mai afirmat parlamentarul PNL. El a informat conducerea centrală a partidului despre ceea ce se întîmplă la Botoşani.
„Îmi pare rău dacă ei cred că mă ţine un scaun de vicepreşedinte la Consiliul Judeţean să fiu supus compromisului pe care ei îl fac în continuare. Ori sîntem parteneri pentru cetăţeni, ori atunci, îmi pare rău, să facă parteneriat cu PDL-ul, să guverneze pentru PDL şi atunci cetăţenii, la viitoarele alegeri, vor alege oameni care să conducă pentru ei. Pentru că eu nu pot să fiu tîrît într-un joc care nu mă interesează, eu nu negociez nimic”, a concluzionat Florin Ţurcanu.
ASTĂZI: România își votează președintele! Sute de mii de botoșăneni așteptați la urne
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
MAI: Zeci de semnalări privind continuarea propagandei electorale în Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Biroul Electoral Central a publicat buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale 2024 – turul I
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
MM Stoica a găsit vinovatul pentru eșecul cu Botoșani: Mai avea puțin și ducea zidul în poartă
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Iarna se instalează în forță: Ninsori abundente și viscol în toată țara
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024