Un lider politic local a criticat modul cum se desfășoară Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) la Botoșani și nu numai. Un program pe care de altfel membrii Partidului Social Democrat îl laudă ori de câte ori au ocazia.
Dumitru Chelariu, coordonatorul Partidului Pro România Botoșani, este cel care susține că programul se desfășoară cu dificultate, iar investițiile sunt aproape inexistente.
„Programul PNDL cât de tumultos merge. Astăzi, în august, este la 21%. Am mai crescut, anul trecut eram la 6% în decembrie grad de absorbție. Din 840 și ceva miliarde de lei vechi sunt atrase 182 de miliarde după doi ani de povești. Am verificat eu personal. Actele și procedurile au durat doi ani, iar școala este gata 95% într-o lună ca să înțelegeți ce mecanisme folosesc eu ca să păcălească primarii. Nu au făcut standardele de cost la timp, firmele nu vin la licitație sunt n piedici care te pun în imposibilitatea de a face reparații capitale”,
Dumitru Chelariu, coordonator Pro România Botoșani.
De altfel, Dumitru Chelariu a atras atenția în nenumărate rânduri despre acest program.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ACUM: Botoșăneni testați gratuit la Spitalul Județean într-o zi specială
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Portarul Alin Ciobanu, integralist în duelul România U17 – Grecia U17
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Primăriile din Botoșani verificate dacă respectă legea cu spațiile verzi
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Tichete de 500 de lei pentru elevi și preșcolari: DATA la care vor primi banii
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024