Membrii formaţiunii politice PSD au demarat o campanie de ajutorare a botoşănenilor aflaţi în impas în zonele afectate de inundaţii încă de marţi, 29 iunie cînd mai multe maşini au pornit încărcate spre localităţile cu inundaţii.
Social democraţii au strîns mînă de la mînă sume importante de bani pe care le-au folosit prin cumpărarea de hrană şi îmbrăcăminte pentru sinistraţi. „
Ieri am făcut un convoi format din patru maşini şi un camion cu care am fost şi am distribuit ajutoare în comunele Cîndeşti, Mihăileni şi Dorohoi. Azi (n.r. miercuri) facem din nou un echipaj format din şapte maşini şi mergem în comuna Şendriceni. Ajutorul constă în apă minerală, apă plată, pîine, conserve şi îmbrăcăminte atît pentru cei mici, adulţi şi respectiv produse de igienă. Noi am strîns bani şi am cumpărat produsele precizate. Am strîns pînă acum peste 100 de milioane şi acţiunea continuă”, a declarat
Gheorghe Marcu, preşedintele PSD Botoşani. De asemenea, liderii locali ai PSD susţin că acţiunea de ajutorare a persoanelor lovite de apele învolburate va continua şi în zilele următoare. „
Am renunţat la produsele perisabile şi mergem doar pe apă, conserve şi pîine. Am avut şi ideea de a cumpăra un porc care să îl ducem la o cantină ceva, să îl facem acolo şi să îl gătim pentru sinistraţi. La o cantină de liceu, sau ceva de genul acesta”, a declarat şi
Costică Macaleţi, preşedinte la organizaţia municipală PSD. Costică Macaleţi a ţinut de asemenea să îi transmită şi senatorului Liviu Cîmpanu care ar fi declarat la un post central de televiziune că parlamentarii de Botoşani nu se implică în sprijinirea sinistraţilor, că la momentul în care dumnealui făcea acele declaraţii, membrii PSD se aflau deja în zonele afectate de natura dezlănţuită. Grupul PSD-iştilor care s-au deplasat în localităţile afectate de viitură a fost format, pe lîngă liderii formaţiunii şi de tineri membri cum ar fi Răzvan Rotaru, Aura Simion sau Sergiu Marian.