Social-democraţii au reacţionat miercuri printr-un comunicat la acuzele care le-au fost aduse de prefect privind politizarea reorganizării spitalelor. După ce marţi Cristian Roman a susţinut comasarea unităţilor medicale din subordinea Consiliului Judeţean şi a anunţat că le va desena, dacă va fi nevoie, liderilor USL, această problemă, astăzi PSD-iştii citează articole din legi prin care arată că tocmai prefectul este cel care poate rezolva problema.
Astfel conform OUG 48/2010, art.174 (3):
“Spitalele din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale se înfiinţează şi, respectiv, se desfiinţează prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de Instituţia Prefectului sau Consiliul Judetean, în condiţiile legii, cu avizul Ministerului Sănătăţii”.“În aceste condiţii ne punem o întrebare firească: De ce prefectul Cristian Constantin Roman nu şi-a asumat aceasta responsabilitate? Probabil conştientizează şi îi este frică de urmările aplicării acestei măsuri. Este timpul ca prefectul Cristian Constantin Roman să-şi asume această responsabilitate. Strategia culpabilizării opoziţiei, trebuie să înceteze”, se menţionează în
comunicatul PSD Botoşani.
"Vor cu orice preţ să pună în aplicare acest genocid sanitar"
În acesta se arată şi încercările repetate ale PDL de a forţa un vot în Consiliul Judeţean în favoarea comasării spitalelor reprezintă o strategie de manipulare prin care se urmăreşte culpabilizarea opoziţiei pentru măsurile cinice ale Guvernului PDL privind închiderea unor unităţi spitaliceşti şi reducerea masivă a numărului de paturi pentru pacienţi.
“Dacă actualii guvernanţi vor cu orice preţ să pună în aplicare acest genocid sanitar, PREFECTUL, poate iniţia un Proiect de Hotărâre a Guvernului, fără a fi nevoie de votul consilierilor judeţeni”, se specifică în
comunicat. (S.B.)