Situație nemaiîntâlnită de societatea Urban Serv care se ocupă de serviciul de salubrizare și colectare a deșeurilor precum și de activitatea de deszăpezire.
Această structură aflată care are Consiliul Local drept acționar majoritar s-a trezit în situația în care a rămas fără Consiliu de Administrație.
După dizolvarea fostului CA, noii membri numiți politic au refuzat această calitate, așa cum a fost deja anunțat anterior de Botoșăneanul.
Iar totul a plecat de la decizii politice luate de consilierii PSD de la Municipiu.
În sedința ordinară de Consiliu Local de luna trecută, urmare a demisiilor vechilor membri ai CA-ului de la Urban Serv s-a propus dizolvarea acestuia și numirea de noi administratori, respectiv Sergiu Marian, Cătălin Olaru și Costel Pătrăuceanu.
Cei trei au trimis în data de 18 mai adrese prin care refuză nominalizarea, mai ales după ce actul prin care s-a operat acest lucru a fost contestat în instanță de Cezar Nicuță, președinte al fostului CA.
Și asta având în vedere că ei au fost propuși de colegii lor de partid, în timp ce liberalii au cerut ca noii administratori să fie următorii de pe lista scurtă a celor care au promovat concursul anul trecut.
„Din păcate la societatea respectivă nu mai avem cu cine discuta și o știm cu toții. Nu avem CA, nu mai știm cu cine să vorbim și în permanență se plâng că nu au bani”,
remarca primarul Cătălin Flutur situația acestei societăți
O nouă Adunare Generală a Acționarilor (AGA) se va întruni pe data de 31 mai 2018 pentru a se decide ce se va întâmpla la această societate, în condițiile în care este nevoie de o linie de creditare de 2,5 milioane de lei, fiind nevoie de aprobarea Consiliului de Administrație pentru acest lucru.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
De ASTĂZI: 16 tineri au intrat în Poliția Botoșani pe ordine publică
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
O „struțo-cămilă” oprită la frontieră: Moldovean, mașină din Franța, permis din Polonia
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Doi polițiști din Botoșani au salvat viața unui tânăr care atârna în ștreang
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
ULTIMA ORĂ: Accident pe strada Tudor Vladimirescu, tânăr ajuns la spital
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
DRAMĂ înainte de Crăciun, soții ajunși arși la Urgențe după explozie, în stare extrem de gravă
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile