Social-democraţii botoşăneni nu îl vor sancţiona pe fostul candidat al USL la Primăria Botoşani. În ciuda declaraţiilor deosebit de critice pe care Gabriel Oprişanu le-a avut atât la adresa preşedintelui organizaţiei municipale, cât şi la cea a deputatului Florin Ţurcanu, liderii PSD dau deocamdată dovadă de clemenţă.
Mai mult, preşedintele PSD Botoşani susţine că schimbarea candidatului PSD şi implicit al Uniunii Social Liberale ar face parte dintr-un plan al partidului.
„Motivul schimbării candidatului ţine de resortul stabilirii strategiei de campanie electorală a PSD şi respectiv a USL. Cunoaşteţi foarte bine că obiectivele principale ale USL constau în câştigarea funcţiei de preşedinte a Consiliului Judeţean şi a funcţiei de primar al municipiului Botoşani”, a afirmat
senatorul Gheorghe Marcu. În general acesta s-a ferit să comenteze afirmaţiile colegului de partid.
Marcu îi mulţumeşte, Macaleţi îl ameninţă voalat
„Ţin să mulţumesc d-lui doctor Gabriel Oprişanu pentru efortul şi dăruirea de care a dat dovadă. Am vorbit cu domnia sa şi am înţeles că rămâne în continuare un membru al PSD şi pot să-l asigur că împreună vom câştiga în Botoşani şi în funcţie de competenţa domniei sale va avea un loc ca şi factor de decizie în structură”, a mai spus
liderul social-democrat. În schimb, preşedintele organizaţiei municipale a PSD, cel considerat ca fiind principalul autor pentru înlocuirea medicului cu Ovidiu Portariuc, a făcut câteva afirmaţii cu subînţeles.
„Eu ţin cont de declaraţiile cu greutate ale d-lui Oprişanu”, a menţionat
Costică Macaleţi, care a adăugat că doctorul ar trebui
„să îşi facă calcule ca un inginer, nu ca un doctor”. Deputatul a mai adugat că va monitoriza activitatea fostului director de la Psihiatrie pentru a vedea
„dacă trage cu adevărat pentru acest partid sau nu”. (S.B.)
CITEȘTE CUM I-A FĂCUT OPRIŞANU PE PSD-IŞTI:
Oprişanu dă de pământ cu Macaleţi : Cel mai prost candidat din istoria PSD Botoşani