În cadrul celei de-a 27-a Sesiuni Ordinare a Adunării Generale a Asociației Comunelor din România (ACoR), unul dintre cele mai importante evenimente naționale care are în centru administrația publică locală din mediul rural, munca a trei primari din județul Botoșani a fost recunoscută la scenă deschisă.
Astfel, în semn de recunoștință și apreciere pentru asumarea statutului de factor al păcii sociale, pentru dezvoltarea politicilor de susținere a familiei și pentru realizarea proiectelor din sfera socială, primarii Valerian Vărvăruc (Corni) și Maria Huțu (Vârfu Câmpului) au primit Ordinul de merit și trofeul „Dinu SĂRARU”.
Totodată, primarilor Sorin Gângă (Văculești) și Maria Huțu (Vârfu Câmpului) le-a fost conferit titlul, certificatul, placheta și diploma de excelență „PRIMAR DE 3 STELE”, ca răsplată a meritelor și în semn de apreciere pentru alegerea de trei ori în funcția de primar.
„Proverbul românesc se potrivește perfect cu activitatea celor trei primari social-democrați premiați la Gala ACoR, care se alătură celorlalți aleși locali botoșăneni care au primit distincții la edițiile precedente. Acești oameni în urma cărora se dezvoltă comunitățile locale pe care le conduc, sunt un exemplu pentru noi toți, mai ales prin dedicarea de care dau dovadă față de oamenii care le-au acordat încrederea de mai multe ori. Aceste distincții ne motivează pe noi, parlamentarii PSD de Botoșani, să susținem în continuare primarii din județ pentru a-și duce la capăt toate proiectele de investiții atât de necesare pentru botoșăneni",
au transmis parlamentarii PSD Botoșani, prezenți la Gala ACOR.
La lucrările Adunării Generale ACoR, care se desfășoară în perioada 11-14 februarie 2024, județul Botoșani este reprezentat de primarii comunelor Văculești, Vorona, Vârfu Câmpului, Corni și Albești.
(Comunicat PSD Botoșani)
Vilă cuprinsă de flăcări, pompierii au salvat o mașină și mai multe bunuri
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Valeriu Iftime știe CINE va lua campionatul: Astea sunt echipele care pot s-o 'atace'
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Afacerista care a condus Prefectura a spus la despărțire pentru ce a fost importantă – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 16, 2025
RAZII la Botoșani: Mașini oprite, sute de persoane verificate – CINE a fost ghinionistul de sâmbătă
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile