Sinuciderile polițiștilor din data de 30 noiembrie 2023, au stârnit o mare revoltă în rândul specialiștilor.
Este revoltă în Poliție după tragediile trase la indigo din ziua de joi, 30 noiembrie 2023, chiar de Sfântul Andrei: sindicaliștii spun că este vina sistemului și a șefilor instituției.
Cristian Gheban (47 de ani), șeful Postului de Poliție al comunei Stăucești din județul Botoșani, a fost găsit mort în cimitirul din Vlăsinești, în jurul orei 10:00, de un bătrân care venise să aprindă o lumânare. Omul legii se împușcase în cap cu arma din dotare la mormântul fetiței sale, Andreea, care a murit la vârsta de un an, acum 23 ani. Cristian Gheban avea 27 de ani vechime în Poliție și a lăsat în urmă soția și un fiu de 21 ani.
Câteva ore mai târziu, la alt capăt al țării, în comuna Cumpăna din județul Constanța, un alt polițist s-a sinucis în același fel. Remus Stângă (22 de ani), de loc din județul Vâlcea, abia ieșise în aprilie de pe băncile școlii de Poliție și fusese repartizat la IPJ Constanța. Colegii săi spun că joi a venit la muncă și le-a spus că pleacă să ducă o citație. A mers pe câmp cu mașina de serviciu, a blocat portierele și s-a sinucis cu arma din dotare. Apropiații spun că tânărul polițist acumulase datorii uriașe, aproape 90.000 de lei, împrumutați de la prieteni ca să îi joace la păcănele. Totodată, el își dorea să se transfere în Vâlcea, să fie mai aproape de casă și de părinții lui bolnavi. Șefii însă nu l-au lăsat.
„Sinucigașii dau niște semnale de alarmă, pe care oamenii din jur le pot decodifica și trebuie să se ia măsuri imediat. Eu pe șefii lor i-aș trage la răspundere: nu își cunosc oamenii? Nu le știu problemele? Trebuie să aibă fler și empatie, că de aceea sunt șefi, de aceea dau testări suplimentare, nu oricine ajunge șef“,
explică psihologul criminalist Liviu Chesnoiu, fost ofițer al IPJ Constanța.
Chesnoiu indică semnele unei depresii crunte.
„Când oamenii vin la raport, când vin cu agenda la semnat, îi vezi că sunt triști, abătuți, schimbați. Îi iei și îi întrebi ce probleme ai: vrei să te transferi? Ce e cu tine? Îi ajuți, îi iei de mână, îi duci la psiholog, nu le lași armă de serviciu pe mână, să meargă cu ea pe stradă“,
spune psihologul criminalist.
Acesta explică faptul că testările psihologice nu mai sunt atât de riguroase că pe vremuri, că profesia de polițist este grea și de aceea doar cei cu vocație o pot exercita. Liviu Chesnoiu crede că, cel mai probabil, cele două tragedii s-au produs pe fondul mimetismului și a aprecierii eronate că gestul fatal este o soluție de a rezolva toate problemele, potrivit Adevărul.ro
Sindicaliștii din Poliție îi învinuiesc tot pe șefii instituției.
„Incompetența a ucis un polițist la Constanța. Remus a fost repartizat la 400 kilometri de casă, la Poliția Cumpăna. A fost un suflet pierdut care nu a fost semnalat nici la testările psihologice și nici de către șefii care aveau obligația să îl monitorizeze“,
a transmis Europol.
Ca să le dea vestea că fiul lor a murit, polițiștii s-au dus la ușa părinților lui Remus însoțiți de un echipaj de Ambulanță.
„Sunt mii de drame ale tinerilor care intră în poliție și care ajung să fie repartizați la sute de kilometri de casă, cu salarii care nu le acoperă cheltuielile de chirie și de subzistență, de care nu pasă nimănui!“,
susține Sindicatul Europol.
Polițiștii atrag atenția că în curând, alți agenți vor fi în aceeași situație: promoția lunii noiembrie de la Școala de Poliție din Câmpina (Prahova), adică 160 de agenți, va fi detașată integral la IPJ Constanța, pentru a acoperi deficitul de personal. Dintre aceștia doar 10 sunt din județ.
Cristian Gheban și Remus Stângă au fost înmormântați duminică, 3 decembrie 2023. În ambele cazuri au fost demarate anchete penale, pentru ucidere din culpă, însă niciunul dintre inspectoratele la care erau angajați nu au anunțat dacă vor face și anchete interne, ca să stabilească dacă moartea lor a avut legătură de cauzalitate cu serviciul.
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sute de locuri de muncă vacante la Botoșani, de la director la ajutor de bucătar - LISTA
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024