Puhoi de lume la sfințire cu mitropolit şi primar - VIDEO & GALERIE FOTO
În jur de 500 de botoşăneni au luat parte duminică după-amiază la slujba de sfinţire a temeliei Bisericii Sfintei Mare Muceniţe Ecaterina. Situată în cartierul ANL Bucovina aceasta se apropie de jumătatea lucrărilor, iar Înaltpreasfinţitul Teofan a încercat să dea un impuls investiţiei.
Oficierea a avut astfel loc în aer liber, dar între zidurile viitorului lăcaş de cult. Oamenii au umplut platforma până la refuz, iar mulţi alţii au participat de pe terenul viran din apropiere. „Ne-a dăruit Dumnezeu o zi plină astăzi: sfinţirea bisericii de dimineaţă (Biserica Sfântul Dimitrie din municipiu – n.r.), o altă biserică ajunsă spre jumătatea lucrărilor aproape. Este o biserică de asemenea mare, pe fotografia din spatele meu, în faţa dvs., se ridică spre cer din acest cartier şi deja ne-o imaginăm în primul rând cu prezenţa dvs. în biserică având deasupra creştetului, pe lângă cupola cea minunată a cerului şi cupola cea sfântă a bisericii care se va înălţa şi va fi aşezată deasupra celor care aici duminica, de sărbători, în alte zile ale săptămânii, vor veni şi îşi vor pleca genunchii în faţa lui Dumnezeu”, le-a transmis Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei creştinilor prezenţi la eveniment.
VEZI ŞI Primarul cu soţia şi sute de oameni la procesiunea de Florii – GALERIE FOTO Printre aceştia s-a numărat şi primarul Cătălin Flutur, cel care susţine înfiinţarea unei episocopii la Botoşani, căruie părinte paroh i-a mulţumit pentru sprijinul acordat bisericilor din Protopopiatul Botoşani şi în special celei care în prezent se ridică la capătul oraşului. „Aş dori să mulţumesc tuturor ctitorilor, binefăcătorilor, donatorilor, ajutătorilor, tuturor enoriaşilor şi tuturor celor care au contribuit, contribuie şi vor contribui pe mai departe la înălţarea acestui sfânt locaş”, a afirmat preotul Liviu Florariu. În afară de ÎPS Teofan, la oficiere au luat parte şapte preoţi conduşi de părintele protopop Lucian Leonte.