Caraș-Severin este unul dintre județele României aflate pe cale de dispariție. Asta cel puțin demografic. În cele trei decenii de după revoluție a pierdut peste 100.000 de locuitori și a ajuns să aibă o populație sub cea din 1930, adică dinaintea celui de-Al Doilea Război Mondial.
Ce treabă are asta cu Botoșaniul?
Uite că are!
Fiindcă tocmai de acolo, din celălalt capăt al țării, a fost detașat să lucreze la Botoșani comandatul Poliției Caraș-Severin.
Neoficial, se știe deja că omul nu va munci nici măcar o singură zi pe la noi. Își ia concediu de odihnă, apoi e posibil să o rezolve de un medical și preferă să iasă la pensie.
Numai să nu vină la Botoșani!
Încet dar sigur Botoșani devine un fel de ”Batalion Disciplinar”. Doar că aici nu mai sunt trimiși ofițerii, subofițerii și soldații care au nesocotit ordinele militare, ci șefii de prin țară care au călcat pe bec.
Comandantul Poliției Caraș-Severin este doar un exemplu dintr-o listă care se lungește de la o zi la alta.
La un moment dat a fost trimis să lucreze la Botoșani un director APIA de prin Transilvania. Nici el nu a poposit măcar o zi la Botoșani. A preferat să se ”îmbolnăvească” și să recurgă la tot felul de tertipuri numai să nu fie nevoit să ajungă prin dragul nostru județ.
Prin 2017 a fost trimis tot la Botoșani directorul Direcției de Sănătate Publică Brăila. Omul chiar a venit pentru jumătate de an la noi, iar la sfârșit ajunsese să îl amenințe pe ministrul Sănătății ca nu cumva să îndrăznească să îi prelungească șederea prin această minunată parte de țară.
Vă dați seama ce a ajuns Botoșaniul? Un fel de sperietoare pentru toți șefuleții de prin țară: ”dacă nu ești cuminte, te trimit la Botoșani!”
Și, să fim bine înțeleși, toți cei enumerați mai sus erau trimiși la Botoșani să conducă instituții, nu să curețe WC-uri.
Sigur, este o practică întâlnită la nivel guvernamental, atunci când nu poți demite un director, inspector șef etc., îl detașezi la celălalt capăt al țării. Problema este că Botoșani e tot mai des ”celălalt capăt al țării”, un fel de Siberia a rușilor sau un Bărăgan al deținuților politici de pe vremea comuniștilor.
Cum oare am reușit să ne transformăm într-un județ de care fuge toată lumea, de care unii oameni nici măcar nu vor să audă, în care nu vor să vină nici măcar pentru o zi? Ce s-a întâmplat cu tărâmul acesta în care s-au născut geniile României din ultimii 200 de ani?
Astăzi, când România își hotărăște soarta, poate ar trebui să ne gândim mai mult ca oricând la întrebarea ”cum am ajuns în halul ăsta?” și, mai ales, să încercăm măcar să găsim răspunsul la o altă întrebare: ”cum ieșim din starea asta?”
Pentru că nu suntem responsabili doar pentru noi, ci și pentru generațiile viitoare.
Revenim de unde am plecat...
Capitala județului Caraș-Severin este Reșița, un oraș cu doar 65.509 locuitori. Municipiul Botoșani are ceva peste 100.000. Județul Caraș-Severin are doar 274.277 locuitori. Botoșani are undeva la 400.000.
Teoretic așadar, pentru un șef de instituție, inclusiv pentru un comandant de Poliție, ar trebui să fie, dacă nu o onoare, măcar un pas înainte preluarea conducerii unei instituții din Botoșani. Dar nu este.
Aceasta și pentru că de la Reșița la Botoșani sunt 656 de kilometri. Pe autostradă distanța ar fi parcursă în vreo șase ore.
Dar noi nu avem autostradă...
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Unii dintre rușii cu domicilii false la Botoșani ar fi fost agenți sub acoperire în Occident
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024
Filmul „Vis.Viață”, în premieră pe 23 și 24 noiembrie la Happy Cinema Botoșani
Oana Sava
Nov 21, 2024
Post scos la concurs pentru a treia oară la Botoșani
Oana Sava
Nov 21, 2024
Suflu nou la Jandarmeria Botoșani: Două tinere au îmbrăcat uniforma
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024