Polițiștii locali botoșăneni s-au deplasat imediat la fața locului.
În parcul de recreere de pe Strada Adrian Adamiu din municipiul Botoșani, cinci tineri au fost surprinși în timp ce se amuzau, aruncând cu pavele.
Mai mult decât atât s-au urcat cu picioarele pe gard și folosindu-se de mâini au repoziționat camera de supraveghere instalată în zonă.
Polițistul local din Dispecerat a anunțat de îndată patrula mobilă, care ajungând la locul indicat a identificat cinci minori cu vârste cuprinse între 10 și 16 ani.
Aceștia au fost avertizați cu privire la încălcarea prevederilor legale, iar în cazul în care fapta se va repeta se vor aplica măsurile legale care se impun.
Mașină din Botoșani implicată într-un accident, motociclist dus urgent la spital
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Noul subprefect și-a pregătit discurs la sugestia partidului, dar nu l-a mai citit – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Angajatul unei bănci care nu poate simți durerea ajunge la Happy Cinema – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Gabriel Galan a depus jurământul de subprefect în fața unei asistențe ridicată în picioare – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile