Dacă pe perioada comunismului în centrul Botoșaniului era oarecum activitate comercială mai intensă, în zilele noastre extrem de multe spatii comerciale au rămas de-a lungul anilor, nefolosite.
Aceeași situație, din nefericire, se întâlnește și pe Pietonalul Bancar, unde există un spațiu părăsit și unde acum ceva timp a funcționat o agenție imobiliară. Pentru unele zone din municipiu, precum acest loc, parcă timpul a rămas în loc.
Puținii comercianți care au mai rămas, se plâng de faptul că, deși chiria este avantajoasă, foarte puține persoane vor să-și deschidă mici afaceri, întrucât există multe persoane de etnie rromă care le provoacă frică clienților.
În cele din urmă, aceștia evită să facă cumparături din zonă, micii antreprenori rămânând cu marfa pe stoc și cu pierderi lunare destul de mari.
Unul dintre botoșănenii care au afaceri în Centrul Vechi ne arată că vinovată într-o oarecare măsură ar fi poate mediatizarea negativă asupra zonei.
,,Prin mediatizarea asta rea, că se fură telefoane, că sunt atacați aici comercianții, nimeni nu mai închiriază spații, pentru că dacă nu ai vânzare, nu-ți scoți nici banii de chirie, n-ai cu ce să plătești angajații. Noi aici suntem cam toți pe linie de plecare și o să rămână centrul numai al romilor, pentru că ei au populat aici. Cea mai mare vină o are Primăria: pentru voturi le-a dat spațiu și acum nu-i mai poate scoate nimeni. Chiriile nu sunt mari, ba sunt chiar foarte bune, dar au scăzut din cauza romilor”, a povestit respectiva persoană care a cerut să rămână anonimă.
Un alt comerciant își dă cu părerea spunând că aleșii municipiului nu fac nimic în acest sens, pentru că ar avea interese personale sau electorale.
Și la Piața Mare sunt tarabe cu îmbrăcăminte amplasate afară, ce își așteaptă clienții. Din păcate, nici acolo nu au foarte mare vânzare. Însă, oricum mai multă decât în Centrul Vechi.
Întrebat dacă nu ar fi interesat de un spațiu disponibil din cele prezentate anterior, un vânzător ambulant ne explică.
”În Centrul Vechi nu există suficienți clienți. Pe aici mai trece unul, altul, mai se ,,agață” și mai cumpără câte ceva... Dar ar fi vadul bun. Plătim chirie, deși nu avem condiții, dar când greutățile ne apasă, facem și efortul ăsta. O zi faci, o zi, nu, cât să-mi iasă chiria, mâncarea și să le asigur copiilor cât de cât un trai decent. De 18 ani vând în piață, numai că acum se vinde foarte greu, un articol, două, pe zi. Mare câștig nu am. Dar mă consolez cu faptul că alții n-au nici atât.”
Și această persoană a preferat anonimatul, motivul invocat fiind amenzile pe care le-ar putea primi în urma unor eventuale controale.
Manifestări culturale la Casa Memorială „Nicolae Iorga” - PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Declarația zilei 27 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024