Țipenie de om la Târgul Agro Zoo organizat de Primăria Răchiți și Consiliul Județean la Stațiunea de Cercetare de la Popăuți. Vremea posomorâtă a tăiat cheful oamenilor de a veni la acest eveniment, de amploare în alți ani.
Parcare neîncăpătoare altă dată găzduiește acum doar trei mașini. Iar pustietatea este completată de terasele amenajate unde scaunele sunt urcate pe mese iar umbrelele coborâte. Nici unul dintre comercianți nu a aprins focul pentru a se apuca de preparat produsele tradiționale ”vânate” de botoșăneni la astfel de acțiuni. O bună parte dintre ei, abia la această oră își amenajează corturile și își aranjează produsele. În schimb, au făcut deja acest lucru câteva instituții de profil agricol precum APIA și Direcția Agricolă Județeană. De asemenea, se oferă deja spre vânzare produse tradiționale de la țuică și cașcavalul de Săveni la curele și obiecte artizanale.
Lângă parcare sunt expuse și mai multe utilaje agricole. Lipsesc tarabele cu tot felul de obiecte de la jucării pentru copii la accesorii sau locurile de joacă compuse din tobogane gonflabile. Acestea stau dezumflate pe iarbă, printre inși care privesc absenți slaba mișcare din zonă. Totuși, lângă scenă tehnicienii se ocupă de probele specifice în vederea desfășurării spectacolelor. A ajuns și un microbuz în care se află membrii unui ansamblu folcloric îmbrăcați în costume populare. Nu au coborât ci stau așezați pe scaune și privesc pe geam cum deja din cer au început să picure primii stropi de ploaie. Conform programului astăzi ar fi urmat ca la ora 11:30 să aibă loc deschiderea evenimentului cu vizite la standuri și discuții cu producătorii locali din partea oficialităților și invitaților. Mâine, la Botoșani este așteptat să ajungă ministrul agriculturii, Achim Irimescu. (G.E., S.B.)
CITEȘTE: Renaște Târgul Agro - Zoo de la Popăuți, așteptat inclusiv ministrul agriculturii
ASTĂZI: Protest tăcut la Muzeul Județean pentru salarii
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Harta șpăgii din spitale, procent ridicat la Botoșani – CLASAMENTUL
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Un italian recunoscător a fost premiat pe scena teatrului: S-a spart zidul tăcerii – VIDEO
Oana Sava
Jan 15, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
ACUM: „Te Deum” la Uspenia pentru marele poet Mihai Eminescu – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile