A produs un accident în intersecție. Așa a ieșit la iveală că maşina pe care o conducea era furată, iar numerele de înmatriculare erau și ele şterpelite. Mai mult, tânărul era dat în urmărire la nivel naţional, de către magistrații din Botoșani
Doi delincvenţi au pus pe jar toată poliţia ieşeană în cursul zilei de ieri. După o serie de furturi comise în mai multe judeţe, cei doi, Ştefan Petronel Boancă, în vârstă de 18 ani, şi Eduard Damaschin, de 15 ani, au ajuns în municipiul Iaşi, cu o maşină furată, unde au fost aproape să producă un accident grav în intersecţia de la Moara de Foc, pe şoseaua Păcurari.
Imediat după accident, cei doi au fugit, fiind prins de către trecători doar puştiul de 15 ani.
Accidentul care a pus pe jar toată poliţia din Iaşi a avut loc ieri, în jurul orei 10:00. Potrivit Ziarul de Iași, Boancă se afla la volanul unui autoturism Volkswagen Passat CC furat de el din judeţul Buzău în urmă cu câteva zile.
În dreapta lui se afla minorul de 15 ani, cei doi venind dinspre Paşcani, de unde furaseră numerele de înmatriculare ale unui autoturism, pe care le-au montat pe VW. În intersecţie, Boancă a semnalizat stânga, spre Toma Cozma, însă nu s-a asigurat în dreapta, maşina acestuia fiind acroşată de un VW Golf.
Maşina Volkswagen Golf fusese achiziţionată de proprietar în urmă cu câteva zile şi abia îl înscrisese în circulaţie. Imediat după tamponare, Boancă şi Damaschin au "spălat putina", fugind pe străzile lăturalnice din Păcurari. Damaschin a fost prins de un trecător şi dus imediat la poliţie.
Celălalt, Boancă, s-a făcut nevăzut. Poliţiştii au făcut cercetări în baza de date şi au aflat imediat că maşina era furată din oraşul Buzău.
Ştefan Petronel Boancă este de loc din judeţul Iaşi, din comuna Balş, şi era căutat de oamenii legii încă de acum o săptămână. Pe numele tânărului de 18 ani, magistraţii de la Judecătoria Hârlău au emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pentru infracţiunea de furt.
Tânărul, care a fost arestat la domiciliu pentru această infracţiune, ar fi fugit de la domiciliu, fapt pentru care poliţiştii îl căutau şi pentru infracţiunea de evadare. În acest an, numele tânărului a apărut în mai multe dosare penale deschise pentru infracţiuni de furt în scop de folosinţă, furt calificat şi complicitate la furt calificat.
Pe 4 mai 2021, Ştefan Petronel Boancă apărea ca inculpat, alături de alte două persoane, într-un dosar penal deschis pentru infracţiunile de furt în scop de folosinţă şi complicitate la furt calificat, aflat pe rolul Judecătoriei Botoşani.
Pe 3 august 2021, magistraţii de la Botoşani au înlocuit arestarea la domiciliu cu arestarea preventivă pentru 30 de zile, moment în care profilul acestuia a fost publicat pe site-ul Poliţiei Române, la secţiunea persoanelor urmărite, şi dat în urmărire la nivel naţional.
"Instanţa admite sesizarea din oficiu şi dispune înlocuirea măsurii arestului la domiciliu, dispusă prin încheierea din data de 22 iunie 2021, pronunţată de Judecătoria Botoşani în dosarul penal 3956/193/2021, faţă de inculpatul Boancă Ştefan Petronel, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de furt în scop de folosinţă şi furt calificat, cu măsura arestului preventiv, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data punerii efective în executare a mandatului de arestare preventivă",
au precizat magistraţii botoşăneni.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Bărbat prins sub „aburii alcoolului” după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
De la 17 grade la lapoviță și ninsoare: Ce ne așteaptă săptămâna viitoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024