Sindicatele din învăţământ îl acuză pe ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, Daniel Funeriu, că a solicitat inspectoratelor şcolare să-i transmită liste cu numele profesorilor care au participat la protestele stradale din Piaţa Universităţii şi la celelalte manifestări din ţară.
„Este o măsură bolşevică a acestui ministru care a refuzat orice dialog cu profesorii. Este încă un semn că aceşti politicieni, aflaţi la Putere, trebuie să plece”, a declarat
Marius Mistor, preşedintele executiv al Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ (FSI) „Spiru Haret”, pentru cotidianul
Puterea. Deputatul Cătălin Buhăianu, membru al Comisiei de Educaţie din Camera Deputaţilor, neagă aceste informaţii. El a luat atitudine faţă de informaţiile apărute în presă referitor la un presupus ordin dat de minister pentru identificarea şi sancţionarea profesorilor care au protestat în aceste zile. Parlamentarul se arată indignat faţă de eventualitatea unei astfel de măsuri din partea Ministerului Educaţiei.
“Am aflat astăzi că în presa centrală au apărut informaţii despre un presupus ordin de sancţionare a profesorilor care a ieşit în stradă să protesteze. Dacă acei profesori au protestat în afara orelor de program, o astfel de măsură ar fi complet abuzivă de nedemocratică”, a afirmat
deputatul Cătălin Buhăianu
Oamenii trebuie întărâtaţi de PNL şi PSD
Acesta susţine că a fost revoltat de o asemenea posibilitate şi a sunat personal la Inspectoratul Şcolar Judeţean, de unde i s-a transmis că nu există nici un astfel de ordin venit la Botoşani de la minister.
„Mi-e teamă că această informaţie nu este decât o altă intoxicare de presă menită să creeze tensiune în rândul oamenilor. Nu este suficient că oamenii obişnuiţi protestează paşnic, ei trebuie întărâtaţi de PNL şi PSD ca să provoace alegeri anticipate. Sunt cât se poate de clare eforturile disperate ale celor din PNL , Ponta oricum a început sa dea înapoi” a mai declarat
Cătălin Buhăianu.