Igienizarea terenurilor prin arderea resturilor vegetale a provocat 18 incendii în zilele de 24 şi 25 martie, pe raza localităţilor Botoşani, Şupitca (comuna Coşula), Dorohoi, George Enescu, Coşuleni (comuna Băluşeni), Vârfu Câmpului, Oroftiana (comuna Suharău), Mănăstirea Doamnei (comuna Curteşti), Nicşeni, Coţuşca şi Buhăceni (comuna Truşeşti). Pentru stingerea incendiilor au intervenit, în total, peste 100 de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, voluntari ai serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă şi cetăţeni.
A ars vegetaţia uscată de pe aproximativ 250 ha şi au fost afectaţi puieţi de salcâm şi pomi fructiferi de pe cca. 20 de ha. Pagubele au fost estimate la aproape 10.000 lei. Pompierii au împiedicat extinderea flăcărilor la gospodării şi locuinţe, fiind protejate de foc bunuri materiale în valoare de aproximativ patru milioane de lei. Săptămâna trecută, inspectorii de prevenire din cadrul ISU în colaborare cu specialiştii Gărzii Naţionale de Mediu - Comisariatul Judeţean Botoşani au efectuat controale tematice în localităţile unde au avut loc incendii de vegetaţie, fiind aplicate 14 amenzi contravenţionale în valoare de 13.500 lei, atât proprietarilor de terenuri, cât şi autorităţilor locale.