Uniunea Naţională pentru Progresul României şi-a depus marţi dimineaţă dosarul la Biroul Electoral Judeţean în perspectiva alegerilor din 10 iunie. Sunt două mari diferenţe faţă de listele depuse până acum de celelalte partide.
Prima este aceea că pretendentul la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, Liviu Câmpanu, nu se regăseşte şi pe lista pentru consilierii judeţeni, iar cea de a doua derivă din numărul foarte mare al femeilor. Astfel, 18 din cele 40 de poyiții revin sexului frumos. Prinmtre meseriile acestora se regăsesc medic, profesor, pensionar.
„Femeile sunt mai greu de corupt decât bărbații”, a fost explicaţia
senatorului Câmpanu pentru prezenţa masivă a femeilor pe lista pentru CJ. Aceasta o cuprinde şi pe Minodora Câmpanu, soţia liderului UNPR Botoşani, care candidează şi la Primăria Darabani, dar şi pe o... casnică.
La depunerea listelor a fost prezent şi candidatul UNPR la Primăria Botoşani, Mihai Luca, întorcând astfel "serviciul" senatorului Câmpanu, care luni a asistat la depunerea dosarului pentru municipiul reşedinţă.
Lista completă a UNPR pentru CJ
Doru Tomac – inginer
George Ostafie – manager
Alexandru Chiş – inginer mecanic agricol
Mariana Tomescu – pensionar
Mihaela Ştefănucă – profesor
Miluţă Timofti – coordonator pază
Elena Ostafe – agent asigurări
Ioana Aniţei – medic specialist
Vasilica Pintilei – medic specialist
Minodora Câmpanu - manager
Alina Drob – învăţătoare
Veronica Crap – pensionară
Elena Cardaş – medic
Mihaela Moisă – medic de familie
Monica Livadariu – asistent medical
Felix Gheorghiţă – conducător auto
Florin Vişan – asistent de brokeraj
Nicoleta Şuhan – profesor
Carmen Hemen – profesor
Dumitru Corlat – pensionar
Mihai Pavel – administrator
Daniela Urzică – casnică
Radu Fegher – inginer
Dionisie Vizitiu – secretar Biserica Limanuri Bune
Ionel Mironescu – inginer
Constantin Boariu – director vânzări
Nadejda Novac – consilier cabinet parlamentar
Camelia Bof – politolog
Constantin Chiriac – inginer
Ionuţ Ungureanu – referent
Sanda Fera – asistent medical
Aurel Grămadă – medic veterinar
Gheorghe Ciobanu – pensionar MapN
Ana-Maria Vieriu – student
Andrei Aştefănoae – administrator
Acsinte Dascaliuc – medic veterinar
Gabriel Galan – jurist
Constantin Rotaru – montator agregate energetice şi de transport
Ionuţ Enachi – medic veterinar
CITEȘTE ŞI:
Cel mai optimist candidat la Primărie şi-a depus dosarul la BEC – LISTA UNPR
Câmpanu, între primar şi prefect : Ori câştigi, ori pleci acasă