Angajaţii Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului nu vor mai beneficia de prima de sărbători şi vor intra în noul an cu restanţe salariale.
Din banii alocaţi de Consiliul Judeţean pentru plata salariilor s-a reuşit achitarea doar a unei părţi din aceste drepturi financiare, urmînd ca diferenţa să fie acordată în prima lună din anul viitor.
„
Mă bucur că la ora actuală am reuşit să obţinem o sumă şi această ultimă sumă de bani de la Consiliul Judeţean şi să achităm aproximativ 1 lună din salarii, pentru anul viitor va rămîne o sumă foarte mică de restanţe la angajaţi pe care o vom achita în luna ianurie a anului viitor”, a declarat
Liviu Rădăşanu, director executiv DGASPC.
Mai mult, angajaţii Direcţiei pot să îşi ia deocamdată adio şi de la primele consistente pe care trebuiau să le primească înaintea sărbătorilor de iarnă. Potrivit Contractului Colectiv de Muncă, prima de Crăciun este echivalentă cu valoarea unui salariu minim pe economie, iar necesarul pentru plata acestui drept ar fi de aproape 700.000 de lei. Bani care însă instituţia nu îi are. Nici intenţia sindicaliştilor de a deschide un proces în instanţă pentru recuperarea acestor bani nu pare să impresioneze conducerea DGASPC.
„
Este opţiunea dumnealor, ca să poţi să le plăteşti trebuie să ai bani, că pînă la urmă bugetul este o pungă în care bagi mîna şi scoţi bani şi s-a ajuns la fundul sacului, nu mai ai bani, deci nici nu poate fi vorba de prime, clar nu sunt bani”, a mai declarat
Liviu Rădăşanu.
Anul acesta ar fi primul an în care angajaţii DGASPC nu şi-ar primi primele de Crăciun, negociate şi stipulate în Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivelul instituţiei.