Antrenorul oltenilor și-a recunoscut greșeala.
În minutul 86, Mirel Rădoi și-a aruncat ecusonul de antrenor, enervat fiind de jocul fragmentat. La final, antrenorul oltenilor și-a recunoscut vina care i-a adus cartonașul galben, scrie gsp.ro
„Nu am nimic cu strategia niciunei echipe, doar că fragmentarea aceasta a jocului duce la un timp de joc efectiv scăzut. N-am nimic cu niciun antrenor, dar arbitrii ar trebui să ne dea 10-12 minute de prelungiri, dacă se trage de timp, să ne liniștim. În Europa, lucrul ăsta nu se întâmplă.
Am primit galben pentru că am aruncat ecusonul. E un gest nesportiv, o prostie, și pentru asta merit cartonaș galben. Dar aș fi vrut ca jocul să se deruleze mai repede. În rest, v-am spus, nu judec strategia nimănui. Și noi, când vom avea avantaj, vom încerca să-l apărăm”,
a declarat Rădoi.
„Ne-am așteptat la un astfel de scenariu, știam că vom avea probleme. Botoșaniul lui Mihai e foarte bine organizat defensiv, e bine organizată echipa, n-am penetrat liniile lor. Am încercat să ducem mingea la margine, să creăm superioritate, n-am reușit, pentru că am avut o posesie lentă. Pe final de meci, am introdus jucători de talie. Le-am spus fotbaliștilor că victoria poate veni și pe final. Am avut reacție pe final, asta contează.
Era clar că suntem afectați după ratarea calificării în grupele Conference. În plus, repet, am avut o posesie lentă, n-am găsit spații”,
a mai spus Rădoi.
Avocata Paula Berențan a simțit să-i dea un sfat înlocuitorului său, la plecare – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 15, 2025
Dramă într-o familie din Botoșani: Bărbat ajuns la Urgențe după ce a încercat să se sinucidă
Redacția Botoșăneanul
Mar 15, 2025
Un șofer din Botoșani a băgat în spital un motociclist: CUM s-a produs accidentul de la Verești
Redacția Botoșăneanul
Mar 15, 2025
ASTĂZI: Misiune altfel pentru pompieri, au plantat copaci la Cordăreni
Redacția Botoșăneanul
Mar 15, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 15, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile