Peste 6.000 de locuitori din comunele Stăuceni şi Copălău riscă să rămână fără drumuri modernizate, fără reţea de canalizare şi staţii de epurare, din cauză că în Consiliul Judeţean s-a refăcut alianţa PSD-PNL, se arată într-un comunicat al CJ. Aşa cum au mai făcut-o, consilierii celor două formaţiuni politice votează împotriva proiectelor înaintate de preşedintele Consiliului Judeţean, fără a ţine cont că deciziile luate afectează vieţile a mii de botoşăneni, printre care se regăsesc şi proprii votanţi.
Respingerea proiectului privind alocarea sumei de 64.250 de lei către comunele Copălău şi Stăuceni îi lasă pe cei doi primari în imposibilitatea de a derula două proiecte finanţate din fonduri europene, în valoare de circa 5 milioane de euro. Fiind printre primele proiecte din fonduri structurale, acestea vizează modernizarea unor drumuri comunale care acum nu sunt nici măcar pietruite, realizarea unor reţele de canalizare în zonele Cerbu, Stăuceni şi Siliştea, şi a două staţii de epurare pentru respectivele comune. Pentru că fondurile structurale vin pe principiul decontării, cele două primării au fost nevoite să se împrumute în bănci pentru a face primele plăţi către constructori, iar dobânzile aferente au devenit prea mari pentru posibilităţile financiare locale. În disperare de cauză şi riscând să piardă fondurile europene, cei doi primari au solicitat ajutorul Consiliului Judeţean. Marius Ceplinschi, primarul comunei Copălău, a explicat că lucrările pe canalizare sunt făcute în proporţie de 80%, iar cele pe drumuri în procent de 15%. „Nu pot plăti dobânzile iar acum risc să mi se blocheze contul. Nu voi putea rula nici banii pe care-i aştept să vină de la Uniunea Europeană. Dacă proiectul nu se va face la timp va trebui să returnăm fondurile europene. Sunt disperat, nu ştiu cum proprii colegi de partid au putut să îmi pună piedici.”, sunt cuvintele primarului PNL.
În Stăuceni situaţia este similară, primăria fiind deja avertizată că i se va retrage creditul bancar. Aici lucrările de canalizare sunt aproape finalizate iar cele pe drumuri sunt executate în proporţie de 40%. Doar dobânzile la credit sunt de 28.000 de lei pe lună.
În cadrul şedinţei de luni consilierul liberal Liviu Andronic a obţinut votul grupurilor PSD şi PNL pentru ca 40.000 de lei din fondul de rezervă al CJ să fie puşi deoparte pentru o centrală termică la o şcoală din Păltiniş, comunele de mai sus primind fonduri insuficiente, de câte 12.500 de lei. „Este vina primarului că nu s-a făcut centrală. Cei peste 2.000 de locuitori din Stăuceni care acum rămân cu noroiul pe drumuri nu au nicio vină. Voi veni în şedinţa de Consiliu de luna viitoare să-i întreb pe d-nii consilieri cum să fac eu pentru ca să nu pierd banii europeni, şi să le explic că o centrală termică nu costă 40.000 de lei, ci maxim 17.000, cu montare cu tot”, a declarat Cosmin Epuraş, primarul de la Stăuceni.
Un botoșănean la un pas să rămână fără casă din cauza unui coș de fum
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Ciolacu la un pas de dezastru: USR îi cere să își recunoască înfrângerea
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Renașterea Botoșaniului pune presiune pe Poli Iași înaintea derby-ului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
După 37 de ani de aşteptare, barajul Vârfu Câmpului intră pe agenda Guvernului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024