Liderii PNL au discutat, luni, despre supraimpozitarea contractelor part-time.
Potrivit unor surse participante la ședință, fostul ministru al Muncii, Raluca Turcan, a cerut eliminarea supraimpozitării contractelor part-time, modificare care ar putea fi făcută în Parlament.
După ședință, și fostul premier Florin Cîțu a transmis că „menținerea acestei suprataxări este un atac direct asupra oamenilor cu venituri mici”.
Raluca Turcan a spus, în timpul ședinței, că datele arată că între momentul implementării măsurii și data de 16 septembrie erau cu 73.000 de contracte de muncă mai puține.
„Este adevărat că numărul contractelor de muncă cu normă întreagă a crescut cu 80.000, dar numărul celor cu timp parțial a scăzut. În aceeași perioadă a anului trecut nu a existat o asemenea scădere a totalului contractelor”, le-a spus Turcan, colegilor.
Aceasta a cerut modificarea ordonanței în Parlament, scrie Digi24.ro.
„Dincolo de cifre, există percepția oamenilor, iar în teritoriu noi simțim aceasta presiune că această Ordonanță trebuie corectată în Parlament. Putem anula această prevedere printr-un amendament și asta ar trebui să fie o decizie a BEX”, ar mai fi spus fostul ministru al Muncii.
Discuția ar putea fi ridicată de premier în Coaliție, însă acesta le-a transmis colegilor că trebuie discutat cu PSD, social-democrații fiind cei care au propus această măsură.
Un iubit preot din Botoșani a plecat la Domnul, doliu în parohie
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Bărbat în miezul nopții, prins „confuz” în mijlocul străzii
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Liviu Ciobotariu, după remiza cu Poli Iași: Sunt puțin dezamăgit de rezultat
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Un italian a primit avertisment după o plimbare cu câinele în Centrul Istoric
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024