Un ponton pentru copiii cu dizabilităţi inaugurat de ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, s-a scufundat la mai puțin de o lună de la tăierea panglicii.
Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a postat în data de 22 septembrie, mai multe fotografii pe Facebook, din timpul unei vizite de lucru la Tulcea.
Într-una dintre poze, Raluca Turcan apare împreună cu alte oficialități, printre care președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, în timp ce tăia panglica la inaugurarea unui centru itinerant pentru copiii cu dizabilități din Delta Dunării.
„Am participat astăzi la inaugurarea singurului centru itinerant de recuperare pentru copiii cu dizabilități din localitățile izolate din Delta Dunării, un exemplu de servicii sociale integrate, parte consistentă a ceea ce ar trebui să fie asistența socială în România”,
scria Turcan într-o postare.
Fotografia a stârnit ironii în spațiul public, în special, datorită îngrămădelii record la tăierea unei simple panglici, nu mai puțin de șapte persoane cu foarfece în mână dorind să inaugureze pontonului transformat în centru itinerant, arată ziare.com.
Numai că, peste mai puțin de o lună, pontonul s-a scufundat.
„Acum mai puţin de o lună, Raluca Turcan se lăuda pe Facebook cu o tăiere de panglică la înghesuială; lansa un centru pentru copiii cu dizabilităţi plasat pe un ponton. Un localnic îmi spunea că platforma lua apă încă de la momentul inaugurării. Dimineaţă, primesc o poză cu pontonul la fel de scufundat ca guvernarea lui Cîţu. Până când cineva va investiga cum s-a ajuns aici şi care este implicarea Consiliului Judeţean Tulcea, trebuie întrebată #echipacastigatoare ce-i cu potemkinada asta care ţine trei săptămâni. Raluca Turcan, trimiteţi măcar o coroană la faţa locului“,
scriu internauţii pe Facebook.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Happy Cinema Botoșani vă invită la film: PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
PLANTA compromisă la Botoșani pentru al doilea an la rând: Înregistrăm un fenomen de...
Oana Sava
Nov 01, 2024
Vrei să te antrenezi ca la carte? Evită aceste 7 greşeli
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024