Gala Teatrului Vasilache a avut loc duminică, 29 septembrie 2024, unde a fost prezentă și ministrul Culturii, Raluca Turcan.
În cadrul evenimentului a fost lansat albumul aniversar „Teatrul Vasilache – 70 de ani de… tinereţe” în prezența: Filomena Corbu – manager al Editurii Princeps Mulţimedia Iaşi, Cosmin Andrei, primar al municipiului Botoşani şi a Gheorghe Median - profesor, publicist, istoric, autor al albumului aniversar.
„Am revenit la Botoșani pentru un moment plin de emoție – Gala Teatrului „Vasilache” care sărbătorește 70 de ani de activitate!
Seara trecută am sărbătorit nu doar o instituție culturală de prestigiu, ci și sufletul acestui teatru, care a continuat să inspire și să bucure pe toată lumea. Aici au avut loc peste 235 de premiere, nenumărate spectacole și premii internaționale în spatele cărora a stat o echipa numeroasă - actori, scenografi, păpușari, regizori, recuziteri sau colaboratori - echipă care a făcut din Teatrul „Vasilache” o adevărată comoară culturală pentru acest oraș.
Am crescut cu teatrul „Vasilache” care a fost un loc magic în copilăria mea. Acest loc poartă în el nu doar amintirile mele, ci și amintirile generațiilor de copii și tineri care au crescut sub farmecul său.
Îi mulțumesc domnului Marius Rogojinschi, directorul Teatrului pentru Copii și Tineret "Vasilache" pentru albumul de colecție oferit care marchează cea de-a 70-a Aniversare a acestei instituții de cultură. Îl primesc astăzi ca Ministru al Culturii, dar și cu bucuria copilului care a crescut cu spectacolele acestui teatru.
Cred că acest album este o adevărată carte de istorie pentru comunitatea din Botoșani. Doresc acestei instituții să continue în a inspira și a educa noi generații de copii și tineri, la fel cum a făcut-o de-a lungul acestor decade. Este important ca spectacolele Teatrului "Vasilache" să fie o sursă de educație prin cultură, ducând mai departe tradiția sa bogată.
Gala de seara trecută, un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii. Sprijinul nostru este un gest de apreciere pentru valoarea incontestabilă pe care Teatrul „Vasilache” o aduce în peisajul cultural românesc și pentru eforturile neobosite ale tuturor celor care îi duc mai departe moștenirea.
Felicit echipa Teatrului pentru Copii și Tineret "Vasilache" care, prin talentul și dăruirea sa, a oferit momente de neuitat, învățându-ne ce înseamnă imaginația, curajul și speranța. Aici fiecare copil devine, măcar pentru o clipă, erou în propriul său basm.”, a transmis ministrul Culturii pe una dintre rețelele de socializare.
Ceremonia a continuat cu decernarea premiilor oferite spectatorilor câştigători ai Programului „Povestiri din copilărie”, ediţiile 2023 şi 2024, precum şi cu oferirea distincţiilor aniversare „Vasilache – 70 de ani de tinereţe” salariaţilor Teatrului „Vasilache”, partenerilor culturali şi prietenilor instituţiei care şi-au adus contribuţia pentru un fragment din fericirea copiilor.
Apă oprită pe mai multe străzi din municipiu din cauza unei avarii
Oana Sava
Nov 25, 2024
FC Botoșani egalată pe final în derby-ul Moldovei – VIDEO
Oana Sava
Nov 25, 2024
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024