Selecția are în vedere titlurile tipărite în perioada 2020-2023.
Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a lansat azi procedura de selecţie a titlurilor de cărţi în cadrul Programului Naţional pentru Achiziţia de Cărţi şi Abonamente la Reviste din Categoria Culturii Scrise, se arată într-un comunicat de presă:
Suma alocată pentru acest an Programului Național menționat este de trei milioane de lei, bani ce vor fi folosiți integral pentru achiziția de carte, în condițiile în care, în anii precedenți, ministerul a sprijinit semnificativ revistele de cultură.
„Încă de anul trecut am subliniat necesitatea realizării unei noi achiziții de carte pentru bibliotecile din România, la un buget adaptat nevoilor reale ale cititorilor din toate colțurile țării. Pentru anul acesta avem, în premieră, investiție în carte de 3 milioane de lei, iar astăzi suntem în punctul în care inițiem procedura de selecție a titlurilor de cărți. Programul include toate bibliotecile publice din România, partenerii principali fiind bibliotecile județene, orășenești și municipale. Copiii și tinerii vor avea astfel un sprijin la îndemână în activitățile educaționale – pentru că vor avea mai ușor acces la bibliografia studiată la școală și vor avea posibilitatea să își creeze o obișnuință a lecturii”,
a declarat ministrul Culturii, Raluca Turcan.
Domeniile prioritare pentru selecție sunt titlurile reprezentative din literatura clasică și contemporană, română și universală, literatura reprezentativă pentru programa școlară a claselor V-XII, lucrările reprezentative din științele socio-umane, lucrările de referință (precum dicționare, atlase, ghiduri) și edițiile critice ale unor opere. Criteriile de selecție a cărților includ valoarea și notorietatea autorului și a lucrării, oportunitatea achiziționării în raport cu necesarul bibliotecilor, necesitatea completării colecțiilor, execuția grafică a cărții.
Selecția are în vedere titlurile tipărite în perioada 2020-2023, iar editorii interesați pot depune ofertele până la data de 29 martie 2024, potrivit sibiuindependent.ro.
(Sursă foto: Facebook)
Accident rutier cauzat de vremea rea, cinci botoșăneni implicați
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Tânără din Botoșani băgată la închisoare după o ditamai aventura în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Procesiune cu Sfinte Moaște în mai multe parohii din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
3 motive pentru a cumpăra centrala pe lemne Stropuva S40U
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024