Conferinţa municipală a PSD Botoşani care a avut loc vineri după-amiază la Casa de Cultură a Sindicatelor s-a constituit mai mult într-o paradă cu discursuri sforăitoare. Deşi obiectivul principal al şedinţei a fost acela de a se desemna o nouă conducere, alegerile practic nu au avut loc.
Şi aceasta pentru că nu a existat nici o competiţie, ca şi la alte scrutine social-democrate întreaga întrunire desfăşurându-se după modelul „omul şi locul”. Încă din start Ovidiu Portariuc, preşedintele organizaţiei municipale, şi-a prezentat echipa:
Preşedinte executiv:
Mihai Tincu
Secretar executiv:
Bogdan Buhăianu
Vicepreşedinţi
Tamara Ciofu
Mihai Baltă
Manuela Zarug
Mihaela Huncă
Simion Drelciuc
Silvia Diaconu
Călin Bosovici
Costel Lupaşcu
Mircea Muraru
Ady Petruşcă
Cosmin Andrei
Bogdan Strungariu
Ana Marin
Trezorieri
Gabriela Gherman
În mare parte, sunt aproape aceiaşi oameni care deja deţineau funcţii de conducere, pe care voalat şi Andrei Dolineaschi, secretarul general al PSD, a cerut delegaţilor să îi voteze. De altfel, cum n-a existat concurenţă, s-a votat în stilul moştenit de pe vremea PCR, adică prin simpla ridicare a mâinilor.
321 de PSD-işti au fost prezenţi la conferinţă din cei 378 convocaţi.(S.B.)
Misterul locului blestemat din Botoșani unde se află masa tâlharilor, s-ar ascunde comori fabuloase
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
ASTĂZI la Botoșani: O mașină a luat foc din mers, șoferul abia a apucat să sune la 112
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
Urmează Zilele Eminescu la Botoșani: Gală națională organizată într-un loc de vis
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
SEARA TRECUTĂ: Razii de proporții în zonele din Botoșani considerate periculoase
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile