Înmormântarea fetiței de 14 ani a avut loc cu sprijinul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), a Primăriei Trușești și a oamenilor din comună.
Maria Alexandru a fost condusă pe ultimul său drum în cursul zilei de 4 ianuarie 2023, viața sa fiind curmată brusc și brutal de Cătălin Rățușcă, un tânăr care a trecut și el prin centrul de plasament de la Trușești.
Pentru cele necesare înmormântării mai multe persoane au făcut donații pentru obiceiurile creștinești, având în vedere că mama fetiței a transmis că nu dispune de resursele financiare necesare.
A fost însă prezentă și a stat tăcută lângă sicriul în care se afla fiica ei.
Au fost la înmormântare și copii din centrul de la Trușești care au cunoscut-o pe Maria Alexandru, personalul unității iar de la Botoșani conducerea Consiliului Județean în frunte cu Doina Federovici și cei trei directori de la Direcția Copilului.
Maria Alexandru a fost îngropată în cimitirul din localitate, locul de veci fiind pus la dispoziție de Primărie.
Dumnezeu să o odihnească în împărăția sa.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024