”Sunt Viorel de la Cinema și iubesc filmul românesc!”. Au fost singurele cuvinte rostite de-a lungul unei seri memorabile la Botoșani de către Viorel Hrițcu, dar ele pot da cheia întregului eveniment prilejuit, miercuri, de proiecția specială a producției ”Ramon”.
Cinematograful Unirea, vitregit din varii pricini în ultimii ani, dar care a beneficiat în cele din urmă de multe prefaceri, necesare investiții, chiar și o nouă abordare la nivel managerial, a primit în final ceea ce merita: actori principali pe covorul roșu, public entuziast și săli pline.
Proiecția specială pe 8 Martie, o dată așezată aparent sub semnului riscului având în vedere însemnătatea zilei, s-a dovedit a fi una de bun augur. Botoșănenii au venit în număr extrem de mare. ”Ramon” a rulat la Botoșani cu casa închisă, însă în fața cinematografului au venit mult mai mulți iubitori de film. Nu au reușit să prindă un bilet, dar s-au bucurat de prezența lui Pavel Bartoș, care – și în semn de compensație – le-a oferit botoșănenilor câteva minute de voie bună, prilej de a se fotografia și de a transmite mesaje de mulțumire.
Debutul evenimentului s-a derulat în stilul atât de cunoscut pentru botoșăneni. Marca ”Viorel de la cinema” s-a simțit din momentul în care au sosit cei doi invitați: Pavel Bartoș și Bogdan Horga au coborât, pe Pietonalul Unirii, dintr-o mașină specială cu însemnul ”Ramon”, cu un șofer ca la Hollywwod.
”Vino, Pavel Bartoș, ești foarte iubit la Botoșani” a fost chemarea lui Bogdan Horga şi botoșănenii au confirmat cu asupra de măsură. Imediat ce a coborât din mașină, Pavel Bartoș a fost aproape ”luat pe sus”: îmbrățișat, fotografiat, întrebat despre toate cele (vezi video jos).
Iar covorul roșu nu a fost singurul ingredient pe care Viorel Hrițcu l-a oferit invitaților și botoșănenilor veniți la filmul ”Ramon”. La intrarea în cinematograf, doamnele și domnișoarele au fost întâmpinate cu flori, tinerii din cadrul Atelierului de Teatru fiind cei cărora li s-a încredințat delicata misiune.
Filmul regizat de Jesús del Cerro a pornit de la o idee a lui Pavel Bartoș. Scenariul a fost scris apoi împreună cu Anghel Damian, pentru a beneficia în final de mâna Liei Bugnar. O mână care s-a simțit de-a lungul filmului, care are parte de un ritm alert, replici bine legate, cu accente și comic de situații. De remarcat, deopotrivă, imaginea excelentă (Adrian Silișteanu) a peliculei.
Fie că semnează ca producător sau co-scenarist, Pavel Bartoș este în primul rând un actor profesionist. Cu statut de vedetă, dar un statut construit pe un calapod solid, pe ani și ani de scenă și de platourile de filmare. Fie că se află în culisele ”deschise” de la ”Românii au talent”, fie pe ecranele TV sau de cinema, Pavel Bartoș este un ”pachet” care, livrat publicului, funcționează în orice formulă de marketing. Or asta înseamnă în primul rând carismă, dar mai înseamnă și respect pentru public. Iar Pavel Bartoș a dovedit din plin că secretul unui astfel de succes vine și din disponibilitatea sufletească, din entuziasmul sincer și din bucuria nedisimulată la fiecare întâlnire cu spectatorii.
Cel de-al doilea invitat al serii a fost actorul botoșănean Bogdan Horga. Un profesionist al scenei format în școala de teatru ieșeană, de 20 de ani component al trupei Teatrului ”Mihai Eminescu” Botoșani. Cu certitudine, ”Ramon” este și va rămâne pentru Bogdan Horga o bornă importantă în destinul său artistic. Considerat de către Pavel Bartoș drept ”o revelație”, actorul botoșănean se evidențiază în economia filmului nu doar ca o figură aparte, dar și printr-o interpretare de excepție. Faptul că alături de el s-au aflat alți doi actori de primă mână, ambii câștigătorii ai unui Premiu Gopo (Iulian Postelnicu și Bogdan Farcaș), a adăugat peliculei sare și piper din plin. Un ”trio” de actori care se completează, fără să se excludă reciproc.
La finalul proiecției, publicul a aplaudat îndelung prestația actorilor. S-au făcut fotografii de o parte și de alta, Pavel Bartoș și Bogdan Horga ținând și ei să imortalizeze momentele încărcate de emoție.
”Un public extraordinar! Eu am crescut într-un asemenea cinematograf, la Miercurea Ciuc, orașul unde m-am născut. Mi-am dorit să vină ziua în care să apar și eu pe un astfel de ecran, într-un astfel de cinematograf. Iată că s-a întâmplat la Botoșani, în această sală frumoasă! Mai sunt doi oameni dedicați în România: domnul Purice la Neamț și Viorel Hrițcu la Botoșani. Foarte puțini oameni mai sunt pasionați de un astfel de loc. Vedeți, tot într-un astfel de loc este cel mai frumos film! Aici este un farmec aparte, ține de copilăria noastră. Iubiți aceste cinematografe! Le mulțumesc autorităților de aici! Este foarte important să susții actul de cultură, să susții artiștii. Datorită unui astfel de loc, acest film trăiește!”, a spus Pavel Bartoș.
Încântat de reacția publicului și de organizarea evenimentului, Pavel Bartoș a anunțat că revine la Botoșani cu spectacolul său ”One Man aproape Show”.
”De pe acum vă spun cu mare drag că m-ați convins să vin cu al meu spectacol aici, la Botoșani. I-am promis domnului Viorel că voi veni în această sală care deja înseamnă ceva pentru mine. Vreau să facem o poză care să rămână mărturie că am stat lângă Viorel de la cinema... Ce frumos sună asta, Viorel de la cinema! Vreau să facem cel mai mare selfie posibil”, a adăugat actorul Pavel Bartoș, completând în aplauzele sălii: ”Voi pune acestui eveniment hashtag-ul Miracolul de la Botoșani”.
La rândul său, actorul Bogdan Horga le-a mulțumit celor prezenți în sală, dar și familiei sale și colegilor din Teatrul ”Mihai Eminescu”.
”Este foarte greu să vorbești după Pavel Bartoș. Sunt copleșit, nu îmi vine să cred ce se întâmplă. Înțeleg de ce Pavel Bartoș este o instituție în România. Mă bucură enorm tot ce se întâmplă în seara asta aici. Băiatul meu, tatăl meu, soția mea, mama mea sunt în sală. Domnul primar este în sală... Vreau să îl prețuim pe Viorel Hrițcu, și el este un Ramon! Iubesc Botoșaniul!”, a spus vizibil emoționat actorul Bogdan Horga.
Filmul ”Ramon” rulează și în următoarele zile în programul Cinematografului Unirea, publicul botoșănean având astfel prilejul să vadă o producție românească la care pot intra, după cum ne-a asigurat Pavel Bartoș, și copiii de 8 ani, și adulții de 118 ani!
În curând vom reveni cu un interviu amplu cu protagonistul filmului ”Ramon”, actorul Pavel Bartoș!
ÎN ACEASTĂ SEARĂ: Clădirea Primăriei Botoșani va fi iluminată în culoarea portocalie
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
CE a scris presa rusă despre victoria lui Călin Georgescu în turul I al alegerilor prezidențiale
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Adolescenți prinși de jandarmi după ce au furat trei geci dintr-un club din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Botoșănean care mergea pe contrasens, urmărit de polițiști în trafic: CE s-a descoperit după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
ACUM: Trei candidați marca AUR pentru Parlament, în direct la ”Botoșăneanul TV” – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024