Controlul vameşilor botoşăneni în bazarul sucevean, despre care v-am informat joi, a generat o veritabilă revoltă printre comercianţii din zonă. Aceştia s-au adunat imediat în zona unde reprezentanţii Direcţiilor Judeţene de Accize şi Operaţiuni Vamale (DJAOV) Botoşani şi Suceava îşi desfăşurau activitatea şi au început să-i huiduiască şi să-i fluiere copios.
„Să caute în vamă, la frontieră, că pe acolo trec tirurile, nu aici. Câştigăm şi noi câţiva lei cu care să trăim, cu ce să ne creştem copiii, cu 400.000 de lei vechi cât ne dau ei?”, a strigat revoltată
una dintre comerciantele din bazar, conform
Monitorului de Suceava. Nemulţumiţi că inspectorii vamali nu s-au legitimat, bazariştii le-au strigat că au ajuns la limita răbdării vizavi de nenumăratele controale care se derulează de ceva vreme:
„bazarul e o vacă de muls şi vine toată lumea aici în control, de la Vamă, de la Gardă, de la Poliţie, de la Finanţe. Hoţii, hoţii!”
Au apelat la protecția jandarmilor
În zona unde se derula controlul şi-a făcut apariţia şi administratorul Bbzarului, Constantin Netbai. Acesta a discutat preţ de câteva minute cu cei veniţi în control şi le-a explicat că din punctul său de vedere amenzile usturătoare pe care inspectorii vamali le aplică îi împing pe oameni să comită ilegalităţi. Pe de altă parte, bazariştii care au fost luaţi la verificat de inspectorii vamali au ţinut să precizeze că marfa, chiar dacă era scoasă la vânzare fără factură, a ajuns din Ucraina în România fără ca nimeni să constate vreo neregulă.
„Rusoaicele care aduc marfă nu păţesc nimic, pe ele nu le controlează nimeni. Doar nu zboară de la Siret şi până în bazar. De ce pe ele nu le vede nimeni?”, s-au întrebat
comercianţii. În faţa mulţimii ostile, inspectorii vamali au apelat la sprijinul jandarmilor, care au asigurat protecţia pe toată perioada controlului. În final, echipele de control au plecat, dar ca la orice acţiune de control organizată în bazar, totul s-a limitat doar la primii comercianţi la care cei de la DJAOV au descins, celelalte chioşcuri fiind închise foarte rapid.
Amenzi de 100 de milioane
Reprezentanţii Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale (DRAOV) Iaşi au explicat şi care a fost scopul acţiunii de ieri.
„Acţiunea a avut ca obiectiv controlul pe linia combaterii evaziunii fiscale şi a comerţului ilicit cu produse accizabile şi produse de provenienţă extracomunitară. S-a verificat modul de respectare a legislaţiei vamale şi fiscale în domeniu”, a declarat inspector principal
Liana Barbu, purtătorul de cuvânt al DRAOV Iaşi. În urma controlului au fost aplicate patru amenzi contravenţionale în valoare totală de 10.000 lei pentru deţinere şi comercializare de bunuri fără acte de provenienţă, din care 8.500 lei au fost încasaţi pe loc, şi au fost confiscate mărfuri în valoare de peste 2.100 lei.