Echipaje din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean au organizat o razie în comuna Roma în noaptea de 9 spre 10 aprilie a acestui an, între orele 23:00 – 3:00 în cadrul unei acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii faptelor antisociale comise prin violenţă, precum şi a prevenirii încălcării normelor generale de comerţ.
Cu această ocazie au fost verificate 27 de persoane, controlate 6 autoturisme, au fost aplicate 4 sancţiuni contravenţionale la Legea nr. 12/1990 în valoare totală de 900 lei. A fost constatată 1 infracţiune, respectiv “
neasigurarea de către patroni, prin personal propriu sau specializat, a ordinii publice în localuri publice, cluburi, discoteci şi în alte locuri de distracţie sau agrement pe care le conduc”, faptă prevăzută şi pedepsită de Legea nr. 61/1991, comisă de H. Anca din comuna Roma, judeţul Botoşani.