În săptămâna 8-12 februarie 2018, poliţiştii botoşăneni au acţionat, pe raza întregului judeţ, pentru intensificarea activităţilor de conştientizare a participanţilor la trafic cu privire la pericolul la care se expun, prin nerespectarea normelor legale referitoare la circulaţia pe drumurile deschise circulaţiei publice.
Principalele obiective ale acţiunilor au fost combaterea indisciplinei pietonilor, combaterea neacordării priorităţii de trecere vehiculelor care au acest drept şi pietonilor aflaţi în traversarea regulamentară a drumului public, precum şi combaterea nerespectării regimului legal de viteză, prin prezenţa activă a poliţiştilor rutieri pe sectoarele de drum cu risc rutier ridicat.
Acţiunea s-a desfăşurat atât în mediul urban, pentru combaterea nerespectării normelor rutiere privind traversarea drumului public, cât şi în mediul rural pentru sancţionarea prezenţei/deplasării neregulamentare a pietonilor pe drumurile publice.
Astfel, poliţiştii au aplicat 561 de sancţiuni contravenţionale, din care 274 pentru depăşirea regimului legal de viteză, 2 pentru conducere sub influenţa alcoolului şi 8 pentru nerespectarea regulilor privind depăşirea. De asemenea, în 29 dintre cazuri s-a procedat la suspendarea dreptului de a conduce autovehicule.
Totodată, 37 de pietoni au fost sancţionaţi pentru traversarea neregulamentară a drumului public.
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Gabriela Erdic
Nov 28, 2024