Structurile Ministerului Administrației și Internelor (MAI), alături de mai multe alte instituții, au reluat vineri controalele pentru prevenirea răspândirii pandemiei de coronavirus.
Respectarea măsurilor de protecție sanitară și a celor privind distanțarea fizica în toate zonele aglomerate au reprezentat obiectivul acțiunilor desfășurate, astfel că agenții economici din centre comerciale, piețe, târguri si terase din tot județul Botoșani au fost controlați cu prioritate.
De asemenea, acțiunile au vizat inclusiv verificări în mijloacele de transport în comun, pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la respectarea normelor legale în vigoare.
”Intervenţiile vor continua în sistem integrat și în perioada următoare, în vederea conștientizării tuturor cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de distanțare fizica, precum și a prevenirii și limitării infectării cu virusul SARS-CoV-2”,
Comunicat IPJ Botoșani.
Inspectoratului de Poliție Județean, Inspectoratul de Jandarmi Județean, Poliția Locală, Poliția de Frontieră, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția de Sănătate Publică au avut reprezentanți în cadrul echipelor de control.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
FC Botoșani a împrumutat un fundaș central în vârstă de 24 de ani
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Botoșănean amendat cu 1.500 de lei după ce a făcut „prostii” la ghena de gunoi
Oana Sava
Jan 16, 2025
MINUNE: O femeie și-a uitat poșeta pe o bancă în Centrul Istoric și nimeni nu a furat-o
Oana Sava
Jan 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile