La data de 21 august 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani au acționat în Piața Centrală, din municipiul Botoșani, pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru impunerea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul cetățenilor.
În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 60 de persoane, iar nouă dintre acestea au fost supuse controlului corporal, asupra unei persoane fiind identificate mai multe pachete de țigarete de proveniență Republica Moldova, pentru care nu deținea documente legale.
Țigaretele au fost supuse confiscării, iar persoana asupra căreia au fost identificate a fost sancționată cu amendă în valoare de 20.000 de lei.
De asemenea, în cadrul acțiunii au fost controlați șapte agenți economici. În urma nergulilor constatate au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 23.000 de lei, nouă dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind modul de desfășurare a activităților economice, de valorificare de către producătorii agricoli, a produselor agricole proprii și de exercitare a comerțului cu aceste produse.
Două mașini izbite la Lebăda, bărbați duși imediat la spital
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Mașină din Botoșani implicată într-un carambol: Patru adulți și doi copii răniți
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Un mort și patru răniți la locul de muncă, anchete declanșate de ITM
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
ANUNȚ Primăria Botoșani privind solicitarea pentru emiterea acordului de mediu
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile