Acțiunea a avut loc în zona Pieței Flămânzi.
La data de 11 august 2024, în intervalul 7:00-11:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi, împreună cu cei ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, în zona Pieței Flămânzi.
Astfel, în cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 30 de persoane, au fost controlate 10 autovehicule și au fost verificați 8 agenți economici.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 30.000 de lei, dintre care, 16 sancțiuni pentru abateri la regimul rutier și 3 sancțiuni în valoare de 15.000 de lei, pentru nerespectarea obligației de a utiliza casa de marcat electronică.
(foto – pressalert)
Pensionarii din administrația publică, obligați să plece din funcții
Redacția Botoșăneanul
Feb 02, 2025
Vremea se schimbă brusc: Vor fi temperaturi negative în toată România
Redacția Botoșăneanul
Feb 02, 2025
Tableta în locul cărții: Ministrul Educației vrea digitalizarea manualelor
Redacția Botoșăneanul
Feb 02, 2025
Antrenorul lui Sepsi după remiza albă de la Botoșani cu jucător în plus: Condiții grele
Redacția Botoșăneanul
Feb 02, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile