În noaptea de 1 spre 2 mai 2024, polițiștii din cadrul Biroului Rutier , împreună cu Biroul de Ordine Publică, Șecțiile de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani și 3 Hlipiceni și cu polițiștii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au drept cauză generatoare consumul de alcool sau de substanțe psihoactive.
Astfel, au fost organizate 12 filtre rutiere la intrările și ieșirile din oraș, precum și pe principalele artere rutiere, fiind controlate 87 de autovehicule.
Dintre conducătorii auto, 62 au fost testați alcoolscopic, rezultatul fiind pozitiv în 4 dintre cazuri.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 42 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 20.000 de lei, 16 dintre acestea fiind aplicate pentru abateri la regimul rutier, iar 10 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială.
De asemenea, au fost reținute 9 permise de conducere și 2 certificate de înmatriculare.
La activități s-a beneficiat de câinele specializat în depistarea drogurilor, din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră.
Pompierii botoșăneni prezenți la Bursa locurilor de muncă
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Accidentul aviatic ținut secret: De ce s-a ascuns prăbușirea aparatului de zbor la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Cum să alegi un kit de panouri fotovoltaice eficient pentru casa ta
Sergiu Bălășcău
May 17, 2024
Rareș Prisacariu, printre prezentatorii Galei „Valori Contemporane”
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
ACUM: S-a deschis Târgul Liceelor, elevii ademeniți cu oferte educaționale
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024