Au participat probabil la această acțiune preventivă toate echipajele Biroului Rutier de la Botoșani, pe Calea Națională, pentru că strada s-a umplut de polițiști și autospeciale de Poliție. Și, un lucru mai inedit, au luat parte la razie și ofițerii de la Serviciul Investigații Criminale, dar și polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică.
Filtrele au fost organizate în apropiere de complexul Romarta, iar polițiștii au ocupat ambele benzi de circulație astfel că au fost trase pe dreapta mașini care circulau pe ambele sensuri de mers.
Nu s-a ținut cont de modelul mașinii sau sexul conducătorului auto, fiindcă au fost supuși controalelor absolut toți participanții la trafic care s-au aflat pe Calea Națională începând cu ora 19:00.
Au existat foarte multe situații în care pasagerii din autoturisme și șoferul erau îmbrăcați de gală, explicând că mergeau la nunți. Un cuplu din municipiu a întârziat la nunta la care fuseseră invitați după ce polițiștii au descoperit că mașina avea inspecția tehnică periodică expirată. Cuplul tânăr a fost nevoit să aștepte completarea procesului verbal, dar și a dovezii înlocuitoare pentru certificatul de înmatriculare care a fost reținut.
Un alt tânăr care se afla la volanul unei limuzine de lux, model de vârf de gamă, a fost oprit de polițiști și testat cu aparatul drug-test care verifică opt posibile substanțe halucinogene de risc, interzise pentru consum.
Față de testele pentru stabilirea alcoolemiei, verificarea substanțelor interzise din organism este mai complexă și mai lungă ca durată de timp. În primă fază rezultatul testului a reieșit invalid pentru două substanțe, însă la repetarea sa șoferul a fost depistat pozitiv la cannabis.
Și-a parcat mașina și a devenit pieton urcând în autospeciala Poliției ca să meargă la spital pentru mostre de sânge.
Polițiștii au mai depistat mașini scumpe care avea folii aplicate pe geamuri dar și un conducător auto care se afla sub influența alcoolului, astfel că mulți dintre cei opriți au rămas pietoni după razia de sâmbătă seara.
În timp ce polițiștii rutieri se ocupau de verificarea documentelor șoferilor și autoturismelor, colegii de la Investigații Criminale au verificat portbagajele dar și spațiile din interior și atunci când au considerat necesar au efectuat inclusiv percheziții corporale.
În timp raziilor a fost oprit și amendat inclusiv un tânăr care se plimba la bustul gol pe străzile orașului, deși nu se afla la volanul vreunei mașini.
Acțiunea de amploare a durat aproximativ o oră și jumătate în această locație și a avut un caracter preventiv, în scopul combaterii accidentelor produse pe fondul consumului de alcool sau de substanțe psihoactive. Un asemenea control de amploare a mai avut loc la începutul pandemiei, când s-a intrat în starea de urgență și au fost mai multe restricții dure pentru populație.
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
Declarația zilei 25 noiembrie 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
ACUM: USR-iștii de la Botoșani, de la extaz la agonie – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024