Forțele de ordine au intervenit la 43 de evenimente, 39 dintre acestea fiind sesizate prin apel la 112.
În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte antisociale și pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.
În urma activităților desfășurate pe raza întregului județ, au fost aplicate 110 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 46.000 de lei.
De asemenea, au fost reținute 10 permise de conducere și 3 certificate de înmatriculare.
Sancțiunile au fost aplicate pentru provocarea de scandal, nesupravegherea animalelor, apelarea nejustificată a numărului de urgență 112 și nerespectarea prevederilor legale privind regimul rutier.
Totodată, o sancțiune în valoare de 6.000 de lei a fost aplicată pentru împiedicarea forțelor de ordine de a-și îndeplini obligațiile de serviciu privind legitimarea și conducerea la sediu a unei persoane.
La data de 15 martie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au ca principale cauze generatoare viteza excesivă și consumul de băuturi alcoolice.
În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 30 de persoane, au fost controlate 47 de autovehicule și au fost efectuate 14 testări cu aparatul etilotest.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 10.000 de lei, toate fiind aplicate pentru nerespectarea limitei legale de viteză.
De asemenea, au fost reținute 3 permise de conducere.
Un italian a primit avertisment după o plimbare cu câinele în Centrul Istoric
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Un grup de copii a încercat să distrugă camerele de supraveghere cu bulgări de zăpadă
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Declarația zilei 26 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 26, 2024
Oana Sava
Nov 26, 2024