Acțiune de amploare a forțelor de ordine.
La data de 31 iulie 2023, în intervalul orar 06:00-10:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani și nr. 3 Hlipiceni, Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi au desfășurat activități, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru impunerea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul cetățenilor.
În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 117 persoane și au fost controlate 85 de autovehicule. Dintre conducătorii auto, 68 au fost testați alcoolscopic, iar trei dintre aceștia au fost depistați sub influența alcoolului.
Totodată, au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 15.000 de lei, pentru abateri la regimul rutier și nerespectarea prevederilor legale privind transportul mărfurilor, precum și a obligației de a deține asigurare obligatorie pentru prejudicii produse terților prin accidente.
PREZENȚA la vot în județul Botoșani: Zeci de persoane au votat prin urna mobilă
Diana Arici
Nov 24, 2024
Ziua Votului: Politicieni amendați, curg sesizările la Poliție - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Forța Dreptei în grup la urne: Am votat pentru români, am votat pentru botoșăneni - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Primarul Cosmin Andrei, vot cu soția și cu gândul la investițiile orașului – LIVE
Oana Sava
Nov 24, 2024