Polițiștii au legitimat aproape 50 de persoane.
La data de 10 octombrie 2023, în intervalul orar 09:00-13:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr.8 Flămânzi au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale atât în zona localurilor publice cât și pe arterele rutiere din zona de competență.
În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 47 de persoane, 18 dintre acestea fiind atenționate cu privire la modul de comportament în societate. Totodată, au fost controlate 32 de autovehicule.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 10.000 de lei, pentru abateri la regimul rutier, nerespectarea normelor de conviețuire socială și nerespectarea prevederilor legale privind transportul materialului lemnos.
Șoferul rănit în carambolul de la Baisa a ajuns în mâinile medicilor – STAREA lui
Redacția Botoșăneanul
Mar 10, 2025
Control timp de o lună la Spitalul Județean și în alte două unități medicale
Oana Sava
Mar 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile